Sfârșit tragic pentru un român din regiunea Breisgau (landul Baden-Württemberg). Tânărul, în vârstă de 32 de ani, care muncea ca și ajutor în agricultură, a murit după o zi de lucru în caniculă.
Românul a murit într-o zi cu vreme toridă, nu avusese voie să facă pauze și nici să bea apă. Potrivit cotidianului online badische-zeitung.de, șeful acestuia, un agricultor în vârstă de 47 de ani, este acuzat acum de omucidere involuntară după ce l-a obligat să muncească în condițiile inumane.
Accident groaznic de muncă în comuna Höhenkirchen-Siegertsbrunn, soldat cu un mort
Accidentul a avut loc în anul 2014. Agricultorul se afla la volanul unui tractor în timp ce doi muncitori încărcau cu baloți de fân cu o greutate de 20 de kilograme o remorcă, în bătaia directă a soarelui de la miezul zilei. Unul dintre muncitori, în vârstă de 32 de ani, i-a spus bărbatului că nu se simte bine, însă nu a fost lăsat să se oprească, deși își terminaseră rezervele de apă. În acea seară, tânărul s-a prăbușit în urma unui accident vascular cerebral cauzat de căldură, a intrat în comă și a murit două săptămâni și jumătate mai târziu. Nu se știe dacă acesta mai suferea și de alte boli.
Procurorii din Freiburg au solicitat atunci instanței arestarea preventivă a agricultorului. Acesta a primit o pedeapsă de câteva luni de închisoare cu suspendare. Acum, acesta a formulat o cerere de recurs. Dacă nu o va retrage, va începe un proces.
Tragedie la Regensburg: Un român a murit – zeci de mii de euro pagubă și trafic blocat în totalitate
Tragedie la Duisburg: O româncă și cei doi fii ai ei, morți în urma unui incendiu devastator