
Un preot a omorât un om al străzii: O crimă de o brutalitate rară a zguduit opinia publică: un preot catolic în vârstă de 60 de ani a fost arestat și a mărturisit uciderea cu cruzime extremă a unui bărbat fără adăpost. Anchetatorii descriu cazul ca fiind unul de o violență ieșită din comun, iar detaliile oferite de autorități sunt greu de conceput într-un context religios.
Crimă cu sânge rece: l-a lovit în cap cu un topor, l-a stropit cu benzină și apoi i-a dat foc
Potrivit informațiilor oferite de parchet, preotul se afla în localitatea Chynów, situată la sud de Varșovia, într-o mașină cu victima – un bărbat de 68 de ani, cunoscut ca fiind fără adăpost. Cei doi ar fi intrat într-un conflict în timpul deplasării, conflict care a degenerat într-un gest de o cruzime extremă. Preotul l-ar fi lovit pe bărbat în cap cu un topor, l-a stropit cu benzină și apoi i-a dat foc. Martorii au găsit victima grav rănită, în flăcări, pe marginea unei șosele. Bărbatul a fost transportat la spital, dar a murit ulterior din cauza arsurilor.
Un martor cheie a observat mașina preotului la locul faptei, ceea ce a dus la reținerea acestuia. Autoritățile au confirmat că în acest moment se lucrează la obținerea unui mandat de arestare preventivă pentru acuzația de omor cu o cruzime deosebită.Motivul crimei, așa cum a fost relatat de procurori, pare să fi fost o dispută legată de un acord între preot și victimă.
Citiți și ► Crimă șocantă în Germania: Trei morți și o scenă de groază. Una dintre victime ar fi fost tranșată și băgată în frigider
Omul fără adăpost ar fi cedat o proprietate în favoarea preotului, cu condiția ca acesta să îi asigure o locuință și să aibă grijă de el până la sfârșitul vieții. Conflictul dintre cei doi ar fi izbucnit în legătură cu viitorul domiciliu al victimei, o temă care, potrivit anchetatorilor, ar fi stârnit furia preotului până la punctul culminant al crimei. Biserica nu a oferit deocamdată un punct de vedere oficial, dar presa poloneză speculează că ar putea urma o anchetă internă la nivelul diecezei din care făcea parte preotul.