Sari la conținut

„Un medic din Germania mi-a spus că mai am o săptămână de trăit. Au trecut 23 de ani și sunt în viață”

20/05/2019 13:57 - ACTUALIZAT 03/01/2022 17:49

„Un medic foarte bun din Germania mi-a spus că mai am o săptămână de trăit. Au trecut 23 de ani și sunt în viață.” Monica Bunaciu avea 21 de ani când a fost diagnosticată cu leucemie acută limfoblastică, scrie Hotnews.

A ajuns în fază terminală în Germania, unde i s-a spus că nu mai este nimic de făcut.

Cinismul medicului a mers până acolo încât a îndemnat-o pe tânăra în stare gravă pe care o avea în față să se întoarcă de urgență în țară, spunându-i că transportul către România ar costa foarte mult, dacă ar muri în străinătate.

„Tatăl meu nu a acceptat ideea și a găsit un medic în Italia care a spus că încearcă”, își amintește ea. 23 de ani mai târziu, Monica Bunaciu nu numai că este în viață, dar a fondat o asociație care ajută și alți oameni în lupta cu boala din care ea a ieșit învingătoare.

Și tot 23 de ani mai târziu, bolnavii de leucemie din România pot face transplant medular în țară, în aceleași condiții ca în străinătate. O șansă pe care Monica Bunaciu nu a avut-o.

Monica Bunaciu avea 21 de ani și era studentă la Facultatea de Relații Internaționale Financiar-Bancare. Era iarna anului 1994 și, în afara unei perioade în care se simțea foarte obosită, nimic nu anunța faptul că suferă de o boală gravă.

A ajuns la Spitalul Colțea la insistențele unei prietene, care era medic. Monica Bunaciu își amintește că familia și medicii au încercat, inițial, să îi ascundă adevăratul diagnostic: în încercarea a o proteja, i-au spus că este tratată pentru tuberculoză. A aflat că suferă de leucemie când și-a văzut fișa medicală, într-un moment de neatenție al asistentelor.

„Am făcut terapii foarte dure, am avut două recăderi, am fost în comă. Și în ciuda faptului că un medic foarte bun din Germania mi-a spus că mai am o săptămână de trăit, au trecut 23 de ani și sunt în viață. Sunt în viață, este un miracol. Probabil că sunt dovada că merită efortul pe care îl faceți zi de zi – pacienții ca mine sunt salvați” – a fost mesajul transmis de Monica Bunaciu medicilor care au participat, în perioada 11-12 mai, la Congresul Societății Române de Transplant Medular.

Cu 23 de ani în urmă, când Monica Bunaciu a avut nevoie de transplant medular pentru a își salva viața, acest lucru era imposibil acasă, în România. Astăzi, pacienții aflați în situația Monicăi pot face transplant medular în țară, în condiții similare celor din afară.

În 1994-1995, Monica Bunaciu a făcut chimioterapie la Spitalul Colțea. „Condițiile erau cum erau acum 25 de ani”, a povestit ea, pentru HotNews.ro. „Pe vremea când am făcut eu chimioterapie nu exista decât o baie unde urina era de 10 centimetri”, își amintește ea, în condițiile în care pacienții cu cancer, care fac chimioterapie, au imunitatea la pământ, iar condițiile de igienă ar trebui să fie extrem de stricte.

În vara lui 1995 a suferit prima recădere – transplantul rămăsese ultima ei șansă.

Donatorul pentru transplant putea fi sora ei, care era 100% compatibilă, dar un transplant în afara țării costa în jur de 200.000 de dolari. Bani pe care familia Monicăi nu îi avea.

O jumătate de an mai târziu, la începutul anului 1996, familia nu reușise încă să strângă suma necesară, iar Monica a suferit a doua recădere. În acel moment, familia și-a dat seama că nu mai este timp. Au ajuns, printr-o cunoștință, la un medic cunoscut din Germania.

„Am ajuns în fază terminală în Germania, unde mi-au spus că o să mor într-o săptămână și nu este nimic de făcut.” Cinismul medicului a mers până acolo încât a îndemnat-o pe tânăra în stare gravă pe care o avea în față să se întoarcă de urgență în România, spunându-i că transportul către țară ar costa foarte mult, dacă ar muri în străinătate.

„Tatăl meu nu a acceptat ideea și a găsit un medic în Italia care a spus că încearcă. A încercat și a reușit – am făcut radioterapie, chimioterapie și transplant”, își amintește Monica Bunaciu.

Drumul de la „a încerca” până la „a reuși” a fost însă unul foarte greu și lung.

CITIȚI CONTINUAREA PE HOTNEWS

Sute de posturi de medici libere în toată România, nu are cine să le ocupe: «Pleacă toţi în străinătate»

Continuați să citiți în Ziarul Românesc