Sari la conținut

Un fals medic german, care a convins mai multe femei să se electrocuteze, a fost condamnat la închisoare

23/01/2020 14:35 - ACTUALIZAT 30/11/2022 19:15

Un fals medic german, identificat drept David G., de 30 de ani, a fost condamnat la 11 ani de închisoare, de către un tribunal din München, după ce a fost găsit vinovat de faptul că a convins mai multe paciente să se electrocuteze.

David G. a fost găsit vinovat de comiterea a 13 infracţiuni de tentativă de omor, respectiv că a convins 13 paciente să se electrocuteze.

Conform BBC, citat de Observator, David G. care oficial lucra ca expert în IT în Wurzburg, un alt oraş din Bavaria, consulta pacientele prin intermediul Skype, iar apoi le oferea până la 3.000 de euro sub pretextul că ar putea participa la un presupus studiu ştiinţific care l-ar putea ajuta să descopere un tratament revoluţionar.

Studiul presupunea ca pacientele să se electrocuteze în zona tâmplelor în timp ce David G. urmărea totul prin Skype.

Ancheta a scos la iveală că cea mai tânără dintre victimele lui David G. avea 13 ani şi că falsul medic spera să-şi îmbunătăţească viaţa sexuală asistând la gesturile comise de presupusele sale paciente.

Continuați să citiți în Ziarul Românesc