Deputatul PSD de Buzău Sebastian Radu, 49 de ani, a murit miercuri dimineață. Acesta era confirmat cu COVID-19 și spitalizat în Germania. Anunțul a fost făcut de liderul PSD, Marcel Ciolacu.
„Am primit în această dimineață una dintre cele mai dureroase vești. Bunul meu prieten și coleg Sebastian Radu a pierdut lupta cu acest virus perfid. Un prieten adevărat, un om care întotdeauna i-a pus pe ceilalți pe primul loc, un om care lasă un gol imens în sufletele celor care l-au cunoscut. Dumnezeu să te odihnească, Sebi! Vei rămâne în sufletele noastre pentru totdeauna!”, a scris Ciolacu pe Facebook.
La câteva zile după ce a fost diagnosticat cu COVID-19 au apărut complicaţii şi a fost transferat de la Buzău la Spitalul Militar Central din Capitală. Ulterior, pentru că starea sa nu se ameliora, familia a solicitat transferul la un spital din Germania, unde el a murit.
Sebastian Radu a fost viceprimar al municipiului Buzău în anul 2012, dar a demisionat din funcţie în urma unor neînţelegeri cu fostul primar Constantin Boşcodeală. După ieşirea acestuia din politică, a revenit în PSD, de unde a candidat şi a fost ales deputat, fiind membru al Comisiei de sănătate. Radu nu s-a mai regăsit pe listele din acest an pentru Parlament.
În luna martie, la începutul pandemiei, deputatul Radu Sebastian a procurat unei societăţi din Buzău materia primă necesară pentru a confecţiona 1.000 de viziere care au fost donate spitalelor din Buzău şi Serviciului Judetean de Ambulanţă, potrivit News.ro.