Cultivatorii de sparanghel se bazează de mult timp pe muncitorii din Polonia și România pentru activitatea de recoltare.
Însă, în ultimul timp, muncitorii sezonieri sunt din ce în ce mai puțini.
Motivele sunt o alocație mare pentru copiii din Polonia și creșterea economiei românești, susține televiziunea NDR.
Recoltarea sparanghelului a început, dar agricultorii se plâng de o lipsă tot mai mare de personal.
Sezonierii acceptă tot mai puțin să muncească în acest domeniu.
Criza se simte și în Saxonia Inferioară, landul în care sunt cultivate 4.500 de hectare cu sparanghel.
De aici provine mai multe de o treime din producția totală de sparanghel a Germaniei.
Recrutarea forței de muncă a devenit mai dificilă, agricultorii de aici folosind în principal muncitori sezonieri din Polonia și România.
În special, numărul sezonierilor polonezi a scăzut.
Economia poloneză a cunoscut ani la rând o creștere considerabilă, conform Ministerului de Externe al Germaniei.
Un detaliu important este și faptul că începând din 2016, Polonia a introdus o alocație mare pentru copii, 115 euro lunar, pentru a relansa natalitatea.
Alocația este pentru familiile cu cel puțin doi copii
Și pentru români, munca grea de pe câmpurile de sparanghel nu mai este atractivă.
Economia românească se dezvoltă pozitiv, există mai multe locuri de muncă și mulți nu vor mai putea lucra ca sezonieri în Germania, a spus un expert al Camerei de Agricultură din Renania de Nord-Westfalia pentru WDR.
Mai mult, sezonierii sunt atrași de alte țări UE, cum ar fi Olanda.
După ce au făcut grevă, 14 muncitori la sparanghel l-au luat la bătaie pe patron