
Președintele american Donald Trump i-a dat Iranului un ultimatum de 48 de ore: redeschide Strâmtoarea Ormuz pentru navigație sau suportă distrugerea întregii sale infrastructuri energetice. Mesajul, publicat sâmbătă seara pe platforma Truth Social, nu lasă loc de interpretare — centralele electrice iraniene vor fi lovite și distruse, „începând cu cea mai mare!”, a scris Trump cu majuscule, în stilul său inconfundabil.
Ultimatumul vine după trei săptămâni de conflict armat în care SUA și Israel au lovit peste 8.000 de ținte pe teritoriul iranian, marina Iranului a fost practic scoasă din luptă, iar Garda Revoluționară a anunțat oficial închiderea strâmtorii, avertizând că nicio navă nu mai are voie să treacă. Contextul e unul de escaladare fără precedent: Trump a ordonat deja trimiterea a 2.500 de pușcași marini în Orientul Mijlociu, o flotilă de nave de invazie se află în zonă, iar cotația barilului de petrol Brent a depășit 106 dolari — un șoc energetic ale cărui efecte se resimt deja pe buzunarele europenilor.
Teheranul răspunde cu amenințări simetrice
Iranul a reacționat imediat, declarând că toată infrastructura energetică americană din regiune va fi vizată dacă SUA atacă. Comandamentul Unificat al forțelor iraniene a transmis că orice lovitură asupra instalațiilor de combustibil și energie va atrage represalii directe asupra bazelor și echipamentelor americane din Golf. În același timp, poziția Teheranului rămâne în mod straniu contradictorie: pe de o parte amenință cu război total, pe de alta trimite semnale timide de negociere.
Paradoxală e și mișcarea SUA de a ridica sancțiunile pe petrolul iranian. Administrația Trump a luat o decizie care a lăsat fără cuvinte și aliații, și adversarii: în timp ce bombardează Iranul și îi amenință cu distrugerea centralelor electrice, Washingtonul a suspendat pentru 30 de zile sancțiunile asupra petrolului iranian blocat pe mare. Secretarul Trezoreriei, Scott Bessent, a anunțat că măsura va aduce rapid pe piețele globale aproximativ 140 de milioane de barili — echivalentul consumului mondial de petrol din 36 de ore — și va contribui la reducerea presiunii asupra prețurilor la energie. Derogarea, publicată pe site-ul Departamentului Trezoreriei, permite vânzarea de țiței și produse petroliere iraniene încărcate pe nave între 20 martie și 19 aprilie.
Citiți și: Trump tocmai a semnat trimiterea de forțe terestre. Când începe invazia
Reprezentantul iranian la Organizația Maritimă Internațională a declarat că Ormuzul rămâne deschis pentru toate navele, cu excepția celor legate de „dușmanii Iranului” — o formulare suficient de vagă cât să nu schimbe nimic în practică. Armata iraniană a recunoscut totodată că folosește „arme pe care nu le-a mai folosit până acum” și a avertizat că va continua în zilele care urmează.
Pe plan diplomatic, miniștrii de externe ai Uniunii Europene au respins extinderea misiunii navale Aspides spre Strâmtoarea Ormuz, șefa diplomației europene Kaja Kallas declarând că „acesta nu este războiul Europei” — deși același birou european a recunoscut că Iranul poartă acum un război împotriva economiei mondiale. Pentagonul estimează că criza va dura cel puțin câteva săptămâni, iar declarațiile lui Trump sunt interpretate de unii oficiali americani mai degrabă ca instrumente de presiune decât ca anunțuri ale unor atacuri iminente. Dacă în 48 de ore Iranul nu cedează și SUA nu atacă, ce se va întâmpla?
