Președintele american Donald Trump a criticat Germania și vânzările sale de mașini către SUA în cursul unei întâlniri joi cu liderii Uniunii Europene, susține săptămânalul Der Spiegel în ediția sa electronică de vineri, potrivit AFP.
„Germanii sunt răi, foarte răi”, a spus el, potrivit publicației menționate, în cadrul întâlnirii sale cu președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, cu președintele Consiliului European, Donald Tusk, și cu alți responsabili ai UE la Bruxelles.
„Priviți milioanele de mașini pe care le vând în SUA. Oribil. Vom opri asta”, a spus el, conform „participanților la întâlnire”, relatează Der Spiegel.
Juncker a intervenit, potrivit aceleiași surse, pentru a apăra ferm Germania, asigurând că toți profită de relațiile de liber-schimb.
Donald Trump și Angela Merkel urmează să se întâlnească vineri la summitul G7 de la Taormina, în Sicilia.
Potrivit Agerpres, nici cancelarul, nici Casa Albă nu au comentat pentru moment afirmațiile săptămânalului german.
Aceste dezvăluiri intervin în timp ce deplasarea președintelui american la Bruxelles a fost de asemenea ocazia unui discurs foarte ferm al lui Trump, cerând aliaților occidentali să plătească mai mult în cadrul NATO fără să ofere asigurările sperate privind angajamentul american în apărarea Europei.
Donald Trump, chiar înaintea alegerii sale, criticase Germania și pe Angela Merkel.
Fidel discursului său de anti-liber-schimb, el a adoptat un ton foarte dur în special față de excedentele comerciale germane, amenințând să instaureze taxe vamale ca represalii.
Și Trump, după ce calificase totuși drept „excelentă” întâlnirea sa în martie la Washington cu Angela Merkel, lansase chiar a doua zi o diatribă împotriva Germaniei, acuzată că datorează „sume de bani enorme” NATO și SUA.
La rândul său, cancelarul l-a invitat în ziua alegerii sale la Casa Albă pe omul de afaceri să respecte valorile democrațiilor occidentale, după o campanie marcată de derapaje și controverse.