Sari la conținut

Ţara în care preţurile au crescut cel mai mult: traiul în România este mai scump faţă de acum 17 ani cu 257%

06/09/2018 11:52 - ACTUALIZAT 06/09/2018 12:19

România ocupă primul loc în Uniunea Europeană la creşterea preţurilor pentru produse şi servicii, cu 257% în perioada 2000-2017, urmată de Islanda (108,3%), Ungaria (98%) şi Letonia (86,7%), arată datele furnizate de Eurostat.

Ironia face că, acum, deşi avem acces la alimente, gadgeturi şi haine la fel ca restul Europei, nu ni le permitem. Acelaşi studiu spune că, în prezent, dăm de cinci ori mai mulţi bani pentru electricitate, gaze şi apă, faţă de acum 17 ani. Pe de altă parte, şi puterea de cumpărare a crescut, pentru că s-au mărit salariile.

La începutul anilor 2000, înainte că România să adere la Uniunea Europeană, un litru de benzină costa 21.300 de lei vechi, adică 2,13 lei, iar motorina era 16.000 de lei vechi, adică 1,6 lei, relatează Ştirile Pro TV.

Astăzi costă 5,64 de lei benzina, iar motorina 5,84 de lei. Cu alte cuvinte, preţul benzinei a crescut cu 250 la sută, iar motorina e de trei ori şi jumătate mai scumpă. Este doar unul dintre numeroasele exemple ca traiul în România s-a scumpit.

Dacă ne uităm la coşul de alimente, în România preţurile au crescut cu 185,6 la sută. Costă mai mult legumele, fructele, carnea, pâinea şi lactatele. Asta în timp ce în Uniunea Europeană, media scumpirilor la mâncare este de 43,3%. Pe de altă parte, în Irlanda, preţul acestor produse a crescut cu numai 7,6 procente, în ultimii 17 ani.

Potrivit Eurostat, în medie, preţurile din România au crescut cu peste 250 la sută. Cele mai mai creşteri se regăsesc la băuturi alcoolice şi ţigări. Acestea s-au scumpit cu 726 la sută, în timp ce media europeană arată o creştere de 92 la sută. Nu aici ar fi însă problema. Aceeaşi statistică indică o creştere de 536% la utilităţi: electricitate, apă şi gaze.

Şi transportul este de 3 ori mai scump faţă de restul Europei, unde preţul a crescut cu numai 41 la sută. Sunt tarife mai mari şi în restaurante, hoteluri şi cafenele, cu 328 la sută mai mult. Pe de altă parte şi salariile au crescut în ultimii 17 ani, iar puterea de cumpărare este mai mare cu 272 la sută, faţă de anul 2000.

Continuați să citiți în Ziarul Românesc