
Doi pietoni loviți mortal de un camion pe A1: Marți, Autostrada A1 București–Pitești a devenit scena unui accident cumplit, soldat cu moartea a doi tineri aflați pe carosabil. Tragedia s-a petrecut la kilometrul 41, pe sensul de mers spre Pitești, unde un camion i-a lovit în plin pe cei doi pietoni. Medicii chemați de urgență nu au mai putut face nimic pentru a le salva viața. În urma tragediei, circulația a fost restricționată, iar traficul pe direcția către Pitești s-a aglomerat considerabil.

Doi pietoni loviți mortal de un camion pe A1: eforturi disperate de resuscitare, fără rezultat
Cei doi erau pietoni și se aflau pe carosabil în momentul producerii accidentului. Impactul s-a produs pe Autostrada A1 București–Pitești, la kilometrul 41, în zona localității Vânătorii Mici, pe sensul de mers spre Pitești. Imediat după impact, la fața locului au ajuns echipaje de pompieri, ambulanțe și chiar un elicopter SMURD. Salvatorii au încercat manevre de resuscitare, însă leziunile suferite de tânăr și de tânără erau incompatibile cu viața. ISU Giurgiu a confirmat că, în ciuda intervenției rapide, medicii au fost nevoiți să declare decesul celor doi.
„Din primele informații, cei doi erau pietoni și se aflau pe partea carosabilă în momentul în care ar fi fost acroșați de un autotren. La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Bolintin Deal, cu o autospecială de stingere, două ambulanțe SAJ, elicopterul SMURD și poliția. Din nefericire, leziunile suferite de cele două persoane, un tânăr și o tânără, au fost grave, iar personalul medical a declarat decesul acestora”, a informat ISU Giurgiu.
Citiți și ► Prima țară din UE care instalează indicatoare de 150 km/h
În zonă, circulația pe autostrada A1 a fost complet blocată pe sensul București–Pitești, iar cozile de mașini s-au întins pe kilometri întregi. Direcția Regională de Drumuri și Poduri București a anunțat imediat restricții de trafic, pentru a permite anchetatorilor și echipelor de intervenție să acționeze.
Ancheta poliției pentru a stabili cauzele
Polițiștii rutieri au deschis o anchetă pentru a afla în ce condiții au ajuns pietonii pe carosabilul autostrăzii și cum s-a produs exact accidentul. Circumstanțele rămân deocamdată neclare, iar oamenii legii verifică toate ipotezele.