Un şofer român s-a întins în cabină să ia o sticlă cu apă, după care camionul lui a sfârşit în flăcări pe o şosea din Germania. Şoferul a reuşit să iasă din cabină la timp şi să se salveze, dar TIR-ul s-a făcut scrum, pentru că pompierii au rămas fără apă.
Un accident teribil provocat de un şofer român de camion a avut loc marţi în jurul orei 14:30 pe B51, în direcţia A1, în apropiere de Mulheim. Conform informaţiilor oferite de portalul de presă al Poliţiei Germane, românul, în vârstă de 31 de ani, singur în cabina camionului, s-a întins spre dreapta în timp ce conducea, ca să ia o sticlă de apă.
Microbuz pentru marfă în care erau înghesuiți 18 români, implicat într-un accident rutier în Germania
În acel moment a pierdut controlul volanului, a ieşit de pe asfalt, a încercat să redreseze TIR-ul, dar acesta s-a răsturnat, pe stânga, din cauza balansului provocat de manevra bruscă de redresare. Semiremorca era încărcată cu 66 de paleţi de cutii de plastic şi s-a aprins ca o torţă.
Pompierii veniţi la faţa locului n-au putut face mare lucru pentru că, scrie ksta.de, au rămas fără apă, aşa că paguba a fost totală, peste 100.000 de euro.
Portalul poliţiei scrie că şoferul a ajuns la spital cu răni serioase, dar viaţa lui nu e pusă în pericol, scrie Observator.