„Vreau ca România să devină cea mai importantă putere militară din sud-estul Europei”. Declarația făcută de Teodor Meleșcanu, senator ALDE, desemnat Ministru de Externe în Guvernul Grindeanu, nu este chiar ceea ce aștepta România de la un ministru de Externe al unui guvern de stânga.
Audiat miercuri, 4 ianuarie, la audierile din Comisiile de specialitate ale Parlamentului, a declarat, potrivit Agerpres: „Obiectivul fundamental pe care vi-l propun este ca România să devină, în acești patru ani, cea mai importantă putere politică, economică și militară din sud-estul Europei. Acesta este obiectivul principal pe care mi l-am fixat”.
Conștient că diaspora este punctul slab al activității ministerului de Externe, Teodor Meleșcanu a promis că o prioritate a mandatului său va fi reformarea și modernizarea sistemului de protecție a cetățenilor români din străinătate. Mai mult, el își dorește adoptarea unei legi privind diaspora.
„Una dintre soluțiile pentru o mai bună conlucrare cu diaspora (…) ar trebui să fie — și eu personal sunt adeptul unei asemenea inițiative — adoptarea unei noi legi privind diaspora, care să conțină drepturi pentru cetățeni, mecanisme de sprijin pentru ei și toate celelalte lucruri. Există un proiect, nu este al meu personal, dar mi l-am însușit și sperăm să putem să îl promovăm în continuare.
Necesitatea acestei legi este determinată de faptul că vechea lege care există e dinainte de aderarea României la UE, aderare care a făcut să avem un număr foarte mare de cetățeni care trăiesc și muncesc în alte țări din UE. Această lege va trebui să conțină, din punctul meu de vedere, drepturile și libertățile de care trebuie să se bucure acești membri ai diasporei, facilitățile pe care Guvernul României le oferă pentru reîntoarcerea lor în țară și tot ceea ce înseamnă măsuri pentru asigurarea identității și moștenirii lor culturale și spirituale”, a precizat Meleşcanu.
Meleșcanu, 75 de ani, a mai fost de două ori ministru de Externe, prima dată între 1992 şi 1996, în guvernul Văcăroiu, apoi în 2014, pentru doar opt zile, între cele două tururi ale alegerilor prezidenţiale, când i-a luat locul lui Titus Corlățean pentru a organiza mai bine votul din diaspora. După catastrofa din turul doi al alegerilor prezidențiale, și-a dat și el demisia.
Este diplomat de carieră, intrând în diplomație pe vremea regimului comunist. Din 1966 a fost angajat al Ministerului Afacerilor Externe, ajungând la gradul de ambasador. Înainte de 1989, Meleşcanu a activat în cadrul Misiunii Permanente a României de pe lângă Organizaţia Naţiunilor Unite.
Meleşcanu a fost şi un apropiat al omului de afaceri Dinu Patriciu, pentru care a lucrat în grupul Rompetrol în Consiliul de Administraţie.
Meleşcanu dezvăluie: SIE monitorizează românii din străinătate
Teodor Meleşcanu a demisionat: “Cer scuze românilor care au stat la coadă ore în şir pentru a vota”