Sari la conținut

Șoc pentru contribuabili: Taxa GEZ crește din nou

21/08/2025 10:22 - ACTUALIZAT 21/08/2025 10:22
Taxa radio-tv crește din nou

Taxa radio-tv crește din nou: Planurile de reformă a sistemului de finanțare a radiodifuziunii din Germania au intrat în impas, iar efectele se vor simți direct în buzunarul cetățenilor. Discuțiile dintre landuri s-au blocat, iar ceea ce mulți încă numesc „taxa GEZ” va aduce costuri mai mari pentru fiecare contribuabil. Iată despre ce sumă este vorba.

Taxa radio-tv crește din nou

Blocaj politic între landuri

Premierii landurilor conveniseră inițial la sfârșitul anului 2024 asupra unei proceduri care trebuia să pună capăt nesfârșitului conflict privind taxa de radiodifuziune, pe care mulți o numesc încă taxa GEZ. Cu toate acestea, se pare acum că tratatul interstatal nu va fi ratificat de toate landurile până la termenul limită de la sfârșitul lunii noiembrie. Saxonia, care prezidează în prezent Conferința Premierilor Landurilor, strânge semnăturile. Dacă lipsește chiar și una, reforma eșuează.

Cele mai mari opoziții vin din Bavaria și Saxonia-Anhalt. Ambele cer ca ARD și ZDF să își retragă plângerea de la Curtea Constituțională împotriva neaplicării unei majorări anterioare. Până atunci, blocajul rămâne total.
Citiți și ► Reguli noi, prețuri mai mari: septembrie 2025 aduce schimbări majore în Germania

Taxa radio-tv crește din nou

Pentru cetățeni, eșecul înseamnă un singur lucru: taxe mai mari. În prezent, contribuția obligatorie este de 18,36 euro pe lună, dar experții estimează o majorare de cel puțin 6,3% până în 2027. Practic, suma va urca la 19,51 euro pe lună, ceea ce înseamnă aproape 234 de euro anual – cu 14 euro mai mult decât acum.

Reforma ratată ar fi temperat astfel de creșteri prin ajustări mai mici, aplicate automat. În lipsa ei, majorările vor veni în salturi mai dureroase pentru gospodării, alimentând nemulțumirile legate de finanțarea posturilor publice.

Noul sistem ar fi permis ajustări automate de până la două procente, cu posibilitatea de blocaj doar dacă mai multe landuri se opuneau. Pragurile următoare, între 2% și 5%, ar fi necesitat opoziția unuia sau a două landuri. Peste acest nivel, se revenea la vechiul mecanism birocratic și politic. Pentru televiziunile publice, avantajul era clar: mai puțină dependență de negocierile politice, mai multă stabilitate bugetară. Pentru cetățeni, deși însemna inevitabil creșteri, acestea ar fi fost mai mici și mai previzibile.