
Sub un oraș celebru se află cea mai mare comoară de aur din istorie. Mai exact, sub o creastă aparent banală se ascunde 40% din aurul planetei. La prima vedere, pare doar o creastă obișnuită, arsă de soare. Nimic nu trădează faptul că sub ea se află una dintre cele mai mari comori descoperite vreodată de omenire. Știi unde este? Aflaţi din articol locaţia despre descoperirea care a rescris economia globală.

Țara care ascunde 40% din aurul planetei
În apropiere de Johannesburg, în Africa de Sud, se află celebrul Bazin Witwatersrand, o formațiune geologică veche de 2,7 miliarde de ani. Sub această creastă aparent banală se ascunde zăcământul care a produs aproximativ 40% din tot aurul extras vreodată pe planetă.
Geologii îl consideră cel mai bogat zăcământ de aur descoperit vreodată, iar impactul său a remodelat nu doar economia Africii de Sud, ci și piețele globale ale aurului. Puține locuri din lume pot spune că au influențat atât de puternic sistemul financiar internațional. Totul a început într-o epocă în care Pământul arăta complet diferit. În Eonul Arhaic, când oxigenul era rar, râuri străvechi au erodat roci vulcanice bogate în minerale și au transportat particule de aur în aval.
Cum au lucrat râurile antice
Aurul, fiind un metal dens, s-a depus în canale fluviale și în bare de pietriș. În timp, sedimentele l-au acoperit cu straturi groase de rocă, iar căldura și presiunea au transformat totul în conglomerate dure.
Acest tip de zăcământ este clasificat de specialiști drept paleoplacer, diferit de zăcămintele hidrotermale. Precum sunt cele din zona Roșia Montană – Bucium din România. Interesant este că multe particule de aur din Witwatersrand păstrează și astăzi forma rotunjită, semn clar al transportului fluvial. Studii izotopice moderne susțin această teorie a originii fluviale, întărind ideea că râurile antice au fost arhitecții acestui gigant geologic.
Citeşte şi: Țara de 1 trilion de dolari care cumpără cu paşi rapizi Germania
Descoperirea care a construit un oraș
În 1886, aflorimente bogate în aur au fost identificate de-a lungul crestei Witwatersrand. Descoperirea a declanșat unul dintre cele mai spectaculoase boom-uri miniere din istorie, iar o simplă așezare de corturi s-a transformat rapid în orașul Johannesburg.
Africa de Sud a devenit principalul producător mondial de aur, iar exploatarea a coborât treptat la adâncimi extreme. Unele puțuri miniere depășesc patru kilometri adâncime, unde temperaturile pot trece de 50 de grade Celsius.
Chiar și astăzi, bazinul deține rezerve semnificative, iar estimările arată că aurul rămas ar putea valora sute de miliarde de dolari, conform dailygalaxy.com.
