Poliția federală a intervenit marți, 7 ianuarie, în gara centrală din Dortmund, după ce a fost sesizată privind o posibilă molestare sexuală asupra unei tinere de 25 de ani.
În jurul orei 4.00 dimineața, agenții au constatat că tânăra urla la român pentru ca acesta să o lase în pace.
Femeia le-a explicat oamenilor legii că agresorul a atins-o pe piept și între picioare și a încercat să o sărute.
Bărbatul în vârstă de 34 de ani a fost verificat în baza de date. Polițiștii au descoperit că pe numele lui exista un mandat de arestare pentru neplata unei amenzi de 200 de euro primită pentru că a călătorit fără bilet.
Românul, care la momentul arestării era într-o stare avansată de ebrietate (2,2 la mie), a fost arestat și va sta 10 zile după gratii.
Pentru agresarea sexuală a tinerei i s-a deschis dosar penal și va fi judecat, informează Poliția din Dortmund într-un comunicat de presă.