Saşii plecaţi în Germania din comuna Şona, judeţul Alba, nu şi-au uitat nici în anul 2017 rădăcinile. Au revenit pentru a-şi revedea locuinţele şi locurile în care şi-au petrecut tinereţea. În plus, au reeditat obiceiul unic în Transilvania, La Şipote, cu o vechime de peste 100 de ani.
În urmă cu 40 de ani, saşii reprezentau 90 la sută din populaţia satului. Potrivit statisticilor oficiale, în Şona trăiau în 1977 un număr de 984 de cetăţeni saşi din cei aproximativ 1.000 de locuitori ai satului. Ulterior, numărul acestora a scăzut dramatic datorită migraţiei masive, cu acordul statului comunist, spre vestul Europei. În 1992, mai erau 57 de saşi, iar în 2002 un număr de 31 de locuitori s-au declarat de etnie germană. În 2011, numărul saşilor a scăzut la 11, pentru ca în prezent acesta să fie de doar 10 persoane, raportat la cei 1.140 de locuitori ai satului. Sunt persoane în vârstă care se încăpăţânează să rămână aici chiar dacă familiile lor au plecat demult în Germania sau Austria.
Periodic, saşii revin la Şona şi reeditează un obicei unic în Transilvania, ”La Şipote”, desfăşurat, de obicei, în duminica înainte de Rusalii. Obiceiul datează de la mijlocul secolului al XIX-lea, după ce sătenii au cumpărat terenurile agricole de la nobili. Aceştia erau interesaţi să întreţină cele opt şipote (izvoare) de pe hotarul satului, pentru a avea apă de băut atunci când mergeau la munci agricole. Dacă înainte de Primul Război Mondial, şipotele erau curăţate de comunităţile vecinilor, dar şi de acei ţărani pe al căror hotar se afla izvorul, după 1918, Consiliul Bisericii Evanghelice din Şona a decis ca această lucrare să o facă tineretul.
Organizatorul acestor lucrări şi gazda balului care urma era feciorul cel mai în vârstă din sat. Acesta atribuia lucrările de întreţinere mai multor grupe, fiecare având dreptul să colinde satul cu un car festiv tras de o pereche de boi şi una de cai, împodobit cu crengi mari de stejar şi fag şi o ghirlandă de flori cu iniţialele gazdei. În interior se amenajau bănci, iar în fundul carului era instalat un butoi pentru vinul pe care-l primeau feciorii la fiecare scurt popas, când fiecare gazdă uda cu o găleată cu apă şi carul, simbolizând dorinţa ca şipotele să nu sece niciodată. Ei colindau prin sat şi cântau melodii tradiţionale care descriau viaţa la sat.Din păcate, acum nu mai există niciun izvor din cele opt, odată cu plecarea saşilor acestea secând din cauza secetei şi a faptului că nu au mai fost întreţinute. În 2017, obiceiul a fost reeditat cu două căruţe, trase de câte o pereche de boi, aduşi special pentru acest eveniment de la zeci de kilometri distanţă, şi de câte o pereche de cai, una dintre căruţe fiind adusă din Germania, unde este folosită atunci când saşii prezintă această tradiţie la diverse festivaluri.
„Şona e locul meu de baştină, pe care nu pot să-l uit. Aici e locul unde eu m-am născut, unde am făcut şcoala, unde au stat părinţii. Întotdeauna când mă întorc aici mă simt foarte bine, mă simt ca acasă. Avem nişte gazde foarte primitoare. Stau în casa noastră părintească şi ne-au invitat ca să stăm acolo. Este un gest onorabil, să avem voie să stăm în casele noastre”, a spus Daniel Waedt, plecat la vârsta de 34 de ani, după Revoluţie.
Din 1979, saşii din Şona se întrunesc în Germania tot la doi ani, constituindu-se şi acolo, în 1995, în ”comunitatea vecinilor” după modelul din satul natal. ”Comunitatea vecinilor” din care făceau parte toţi bărbaţii căsătoriţi este cea mai veche formă de organizare a saşilor. ”În Şona erau cinci astfel de comunităţi. În 1996, pentru uşurarea comunicării între saşii din Şona care locuiesc în Germania şi Austria s-a decis ca aceste zone să fie împărţite în cinci comunităţi ale vecinilor, aşa cum erau pe vremuri în sat”, afirmă preşedintele Asociaţiei Şonenilor în Germania, Hans Gartner. Această asociaţie a fost cea care a organizat împreună cu Primăria Şona, în 2013, unul dintre cele mai mari evenimente din Transilvania, de reîntâlnire a saşilor plecaţi din ţară cu locurile natale. Peste 400 de foşti locuitori ai satului au revenit şi au sărbătorit împreună cu localnicii 700 de ani de atestare documentară a localităţii, satul fiind înfiinţat în anul 1313 de etnicii saşi veniţi aici din vest.
”La Şipote este o tradiţie cam de 150 de ani, de după 1850. Pe vremuri, tinerii, după ce curăţau izvoarele, împodobeau un car tras de doi cai şi de doi boi cu care se plimbau prin sat şi primeau o sticlă de vin drept răsplată de la fiecare sătean”, povesteşte Hans Gartner. În timpul mersului prin sat, carul alegoric era udat cu apă de către localnici. În finalul obiceiului, seara, se desfăşura o petrecere de pomină, cum nu exista în toată zona. Saşii şoneni ţin atât de mult la obiceiul lor ”La Şipote” încât îl pun în scenă şi la festivaluri desfăşurate în Germania, scrie Adevarul.
Simion Giurcă, românul premiat de austrieci pentru activitatea deosebită în turism