Medici puțini, gărzi lungi şi epuizante, pacienţi mulţi, dar şi multe neajunsuri. Aceasta este radiografia unui sistem medical care este în moarte clinică. Sute de posturi de medici sunt libere în toată România, dar nu are cine să le ocupe. Deși se organizează concursuri de la an la an, nu există candidați. Cei mai mulţi au ales să plece în străinătate. Peste 14.000 de medici și 28.000 de asistenți medicali au plecat din România în perioada 2009-2015.
Mai multe spitale din țară au semnalat faptul că au nevoie de medici la Unitățile de Primiri Urgențe. La Spitalul Județean de Urgență Ploiești sunt vacante 16 posturi de medici. Cei care asigură totuși garda se plâng de epuizare, iar pacienții spun că așteaptă și câteva ore până să fie consultați.
„Lipsa de medici de medicină de urgență este de ani de zile. Suntem încadrați opt medici de medicină de urgență, avem un deficit de alți 16 medici de medicină de urgență. Am mai completat schema de personal cu alți trei medici de medicină de familie, cu competență în urgențe medico-chirugicale. Sunt trei linii de gardă care se acoperă foarte greu în aceste condiții, având în vedere că pentru fiecare linie de gardă este necesar un număr minim de cinci medici“, a declarat pentru Mediafax medicul-șef al UPU Ploiești, Odette Pană.
Potrivit acesteia, medicii sunt obosiți, stau mai mult la serviciu, iar volumul mare de muncă îi determină pe posibili candidați la posturile vacante să aleagă alte specializări.
„Ne străduim ca lipsa medicilor să nu afecteze actul medical, dar presiunea pentru fiecare dintre noi este foarte mare. Volumul de muncă este foarte mare“, a mai spus Odette Pană.
La UPU Sibiu, din 25 de posturi sunt ocupate 16, iar medicii încearcă să nu lase gărzile neacoperite. În ultimii 10 ani se tot organizează concurs pentru ocuparea unui post vacant, dar nu vine nimeni. „Organizăm de vreo 10 ani concurs și nu vine nimeni. Nu sunt medici de medicină de urgență. Toți pleacă în străinătate, unde nivelul de de salarizare pleacă de la 5.000 euro pentru un medic de medicină de urgență. Toate promoțiile termină și pleacă, foarte puțini rămân. Specializarea o fac la noi și, din păcate, foarte puțini rămân în țară”, a declarat dr. Constantin Roșca, medicul-șef al UPU Sibiu.
La Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Miercurea-Ciuc profesează doar patru medici, în condițiile în care legislația permitea angajarea, în total, a 21 de medici, însă niciun candidat nu s-a mai prezentat la concurs în ultimii doi-trei ani. De aseemenea, Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) Cluj-Napoca ar avea nevoie de 10 medici de urgenţă pentru completarea posturilor. Și la Galați, Unitatea de Primiri Urgențe a celui mai mare spital din județ funcționează cu personal insuficient. Pentru a nu bloca activitățile de la UPU, conducerea secției apelează la medici rezidenţi fără post și la voluntari care îi înlocuiesc pe cei angajați în timpul gărzilor.