Sari la conținut

Studiu: Românii și bulgarii își găsesc rapid un loc de muncă în Germania. Bulgarii iau mai multe ajutoare sociale

05/10/2015 11:58 - ACTUALIZAT 24/11/2021 13:03

Un studiu realizat de Institutul de Cercetare pentru Ocuparea Forței de Muncă (Instituts für Arbeitsmarkt- und Berufsforschung – IAB) din Germania arată că românii și bulgarii din Germania își găsesc repede un loc de muncă.

În luna august, 64 la sută dintre românii și bulgarii din Germania erau angajați, cu o tendință ascendentă, arată studiul IAB citat de agenția DPA. Dacă sunt luați în calcul și lucrătorii care desfășoară activități independente și sezonierii, procentul celor ce muncesc ajunge la 80 la suta.

În luna august, în conformitate cu IAB, 637,000 bulgari și români se aflaau în Germania, aproximativ 12.000 mai mult decat anul trecut.

Pe de altă parte, a crescut și numărul destinatarilor de alocații sociale Hartz IV. În iunie, 105.000 bulgari și români au primit beneficii Hartz IV, adică 17,1 la suta din toate persoanele din cele două țări înregistrate În Germania, un procent cu mult peste cel înregistrat de toți străinii la un loc și în rnândul populației germane.

Studiul IAB precizează însă că numărul bulgarilor care primesc alocații este mult mai mare decât cel al românilor, ajungând la 28,2 din totalul rezidenților bulgari în Germania.

În acest an, a estimat IAB, în Germania vor sosi între 130.000 și 150.000 de imigranți din ambele țări.

Continuați să citiți în Ziarul Românesc