Studiu privind violența împotriva femeilor în Germania – Un studiu recent dezvăluie că peste o treime dintre tinerii bărbați din Germania consideră violența împotriva femeilor ca fiind „acceptabilă“. Aceste rezultate au fost considerate șocante de către activiștii pentru drepturile omului.
>>> Descoperă locația contactelor tale WhatsApp fără ca ele să știe
Studiu privind violența împotriva femeilor în Germania
Potrivit studiului publicat luni de grupul de presă Funke, 33% dintre bărbaţii între 18 şi 35 de ani au spus că acceptă ideea ca „mâna lor să alunece“ în timpul unei dispute cu partenera lor feminină. Totodată, 34% au admis că au fost violenţi faţă de femei în trecut.
Aceste rezultate sunt „şocante“, a reacţionat Karsten Kassner de la Federal Forum Men, un grup care militează pentru egalitatea între sexe. „Este problematic că o treime dintre bărbaţii intervievaţi banalizează violenţa fizică împotriva femeilor. Situaţia trebuie să se schimbe de urgenţă”, a declarat el pentru grupul Funke.
Ancheta naţională a fost realizată între 9 şi 21 martie, online, pe un eşantion de 1.000 de bărbaţi şi 1.000 de femei cu vârste între 18 şi 35 de ani.
>>> Zeci de mii de bărbați din Germania, victime ale violenței în cuplu
Mai mult de 115.000 de femei au fost victime ale violenţelor conjugale în 2021, potrivit datelor poliţiei federale germane. În acelaşi ani, 301 femei au fost ucise de partenerul de la acea dată sau de un fost partener.
Ministrul Justiţiei, Marco Buschmann, a declarat în 2022 că va face presiuni pentru modificări juridice care să pedepsească mai sever violenţa împotriva femeilor, afirmând că asemenea fapte nu ar trebui minimalizate ca „tragedii private”.
>>> Guvernanții germani și-au propus un bonus de inflație de 3.000 de euro. Fără taxe
Sursa: RND. ZiarulRomanesc.de