Zile libere în Germania august 2024: Sărbătorile legale în Germania variază în funcție de landul federal. Există un total de nouă zile libere care sunt considerate sărbători legale în toată Germania în 2025. La nivelul întregii țări se aplică o interdicție de a lucra în aceste zile. Majoritatea companiilor și afacerilor își opresc activitatea, iar angajații se bucură de vacanță. De asemenea, școlile sunt închise. Însă, pe lângă cele nouă zile la nivel național. existe alte zile libere în funcție de landul federeal în care locuiți. Iată ce zile libere sunt în luna august în landurile germane. (Continuă mai jos)
Zile libere în Germania în august 2024: Festivalul Păcii din Augsburg
Există două sărbători legale în august 2024, care sunt zile nelucrătoare, dar numai în anumite zone din Germania. Primul este Festivalul Păcii din Augsburg (Augsburger Friedensfest), care se desfășoară în fiecare an pe 8 august, iar în acest an acde într-o zi de joi. Foarte important de reținut este că ziua liberă de la serviciu se aplică doar în Augsburg (Bavaria). Originile Festivalului Păcii datează de la Pacea din Westfalia din 1648, care a pus capăt suprimării protestanților în timpul Războiului de 30 de ani. Pe 8 august 1650, populația protestantă din orașul imperial liber Augsburg a sărbătorit pentru prima dată sărbătoarea păcii. Este sărbătoare legală din 1950, dar numai la Augsburg. scrie Focus.de. În 2018, a fost înscrisă în Registrul German al Patrimoniului Cultural Imaterial al UNESCO.
Citiți și ► 12 schimbări care intră în vigoare în Germania în luna august
Sărbători legale în august 2022: Adormirii Maicii Domnului în Bavaria
O altă sărbătoare celebrată în luna august este Adormirea Maicii Domnului (Mariä Himmelfahrt), celebrată în fiecare an pe 15 august. Iar în 2024 va fi tot într-o zi de joi. În această zi este liber de la muncă numai în Bavaria (în municipalitățile cu o populație predominant catolică) și în Saarland. Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului este acum o sărbătoare publică în aproximativ 1.700 de municipii bavareze.
Citiți și ► Calendarul anului școlar 2024/2025 în Germania: datele vacanțelor pentru toate landurile federale
Ziua este sărbătorită încă din secolul al VII-lea și este cel mai vechi și cel mai important dintre numeroasele sărbători mariane care au loc pe tot parcursul anului. Adormirea Maicii Domnului este subiectul unei dogme promulgate în 1950 de Papa Pius al XII-lea și de atunci a fost una dintre cele mai importante sărbători ale anului bisericesc. În fiecare an, pe 15 august, catolicii comemorează Adormirea Maicii Domnului. Potrivit legendei, când a fost deschis sicriul Mariei, s-a dovedit că trupul ei nu era acolo și că în schimb erau flori și ierburi. De aici și tradiția de a face buchete de ierburi și flori la această sărbătoare.
(Foto: Canva Pro)