Sari la conținut

„Verificați online rezervările!” Zboruri anulate și întârziate la Aeroportul din Frankfurt

Etichete:
19/12/2022 11:33 - ACTUALIZAT 19/12/2022 11:33
Zboruri anulate la Aeroportul din Frankfurt

Zboruri anulate la Aeroportul din Frankfurt – Gheaţa a perturbat operaţiunile pe cel mai mare aeroport din Germania, provocând anulări şi întârzieri de zboruri la Frankfurt, au anunţat luni dimineaţă operatorii aerieni. Potrivit unui purtător de cuvânt al aeroportului, 176 din cele 1.100 de decolări şi aterizări programate pentru luni au fost deja anulate.

Pasagerii au fost rugaţi să verifice online dacă zborul lor era încă programat să decoleze înainte de a se deplasa la aeroport şi să ajungă pentru check-in cât mai devreme posibil.

Aeroport Frankfurt: Zboruri anulate sau întârziate din cauza prezenței ilegale a unor drone

Zboruri anulate la Aeroportul din Frankfurt – Operaţiunile nu au fost oprite complet, dar în prezent mai puţine avioane decât în mod obişnuit au primit permisiunea de a ateriza în condiţiile în care pista de nord-vest a aeroportului a fost închisă în cursul dimineţii, a precizat purtătorul de cuvânt.

Se lucrează în prezent la degivrarea pistelor şi a avioanelor.

Sursa: dpa. Agerpres. ZiarulRomanesc.de

Continuați să citiți în Ziarul Românesc