Wizz Air elimină 20 de zboruri din România – Decizia neașteptată a companiei low-cost afectează șase aeroporturi românești, reducând drastic opțiunile de călătorie pentru pasageri. Compania de transport aerian Wizz Air a surprins pasagerii prin anunțarea suspendării a cel puțin 20 de rute din și spre șase aeroporturi din România pentru sezonul de vară al anului 2024. Informațiile au fost dezvăluite de platforma BoardingPass, care a analizat datele și a confirmat că anumite rute nu vor mai fi disponibile nici măcar în sezonul de iarnă 2024/5.
Citiți și: Această țară din UE a instalat 400 de radare pe mașini private, iată cu cât îi plătește pe șoferi
Wizz Air elimină 20 de zboruri din România
Aeroporturile afectate includ București, Cluj-Napoca, Craiova, Iași, Timișoara și Târgu Mureș. Cu toate acestea, Wizz Air nu a oferit încă explicații publice cu privire la motivele acestei decizii, ceea ce a generat incertitudine în rândul călătorilor.
Citiți ► Lista regulilor pentru bagajele de mână în 2024 pentru Ryanair, Wizz Air, easyJet, Jet2 și TUI
Printre rutele care vor fi suspendate se numără conexiuni către destinații precum Praga, Preveza, Skiathos, Jeddah, Luxemburg, Viena, Berlin, Lyon, Antalya, Malta, Abu Dhabi, Birmingham, Liverpool, Paris BVA, Dortmund, Barcelona, Madrid, Santorini, Frankfurt HHN, și Memmingen.
CITIȚI ȘI ► Acestea sunt cele mai ieftine zece mașini mici din Germania. Surpriza de pe locul 1
Aceste decizii au stârnit deja reacții în rândul pasagerilor, mulți exprimându-și dezamăgirea și îngrijorarea cu privire la impactul asupra posibilităților de călătorie și conectivitatea cu diverse destinații. În absența unei comunicări oficiale din partea Wizz Air, speculațiile cu privire la motivele acestei reducții drastice a rutelor se țin lanț. Cu atât mai mult, aceste decizii par să afecteze semnificativ opțiunile de călătorie pentru cei care preferă această companie low-cost.
Citiți și: Wizz Air suspendă zeci de conexiuni din cauza problemelor la motoare
Rutele eliminate de Wizz Air
Potrivit BoardingPass, acestea sunt rutele eliminate:
- București – Praga (Cehia) / suspendată după 29 martie;
- București – Preveza (Grecia) / rută sezonieră – nu va fi reluată în 2024;
- București – Skiathos (Grecia) / rută sezonieră – nu va fi reluată în 2024;
- București – Jeddah (Arabia Saudită) / suspendată după 14 aprilie;
- București – Luxemburg (Luxemburg) / suspendată după 29 martie;
- Cluj Napoca – Viena (Austria) / suspendată după 30 martie;
- Cluj Napoca – Berlin (Germania) / suspendată anterior – nu va fi reluată;
- Cluj Napoca – Lyon (Franța) / suspendată anterior – nu va fi reluată;
- Cluj Napoca – Antalya (Turcia) / rută sezonieră – nu va fi reluată în 2024;
- Cluj Napoca – Malta (Malta) / suspendată anterior – nu va fi reluată;
- Cluj Napoca – Abu Dhabi (Emiratele Arabe) / suspendată după 29 martie;
- Cluj Napoca – Birmingham (Marea Britanie) / suspendată după 27 martie;
- Cluj Napoca – Liverpool (Marea Britanie) / suspendată anterior – nu va fi reluată;
- Craiova – Paris BVA (Franța) / suspendată anterior – nu va fi reluată;
- Craiova – Dortmund (Germania) / suspendată anterior – nu va fi reluată;
- Craiova – Barcelona (Barcelona) / suspendată anterior – nu va fi reluată;
- Craiova – Madrid (Spania) / suspendată anterior – nu va fi reluată;
- Iași – Santorini (Grecia) / rută sezonieră – nu va fi reluată în 2024;
- Timișoara – Frankfurt HHN (Germania) / suspendată după 29 martie;
- Târgu Mureș – Dortmund (Germania) / suspendată după 28 martie;
- Târgu Mureș – Memmingen (Germania) / suspendată după 28 martie.