Operatorul aviatic low-cost Wizz Air amână sau anulează curse pe bandă rulantă, care afectează mii de români, dar autoritatea competentă a statului pentru protecția consumatorilor nu îl poate trage la răspundere, așa cum a făcut în cazul notoriu al Blue Air. Președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, Horia Constantinescu, precizează, într-o declarație pentru Gândul, că instituția pe care o conduce nu poate amenda operatorii cu sedii în alte țări și, mai mult, proiectul legislativ care ar urma să permită ANPC să aplice sancțiuni tocmai a fost blocat în Parlament.
>>> VIDEO – Cum a reacționat o femeie când i s-a spus că nu poate urca în avion
Wizz Air amână sau anulează curse pe bandă rulantă
Două dintre cele nouă avioane Wizz Air programate să zboare de pe Aeroportul Internațional ”Henri Coandă” Otopeni, vineri după-amiază, în decurs de doar două ore, au fost anulate, iar pasagerii au aflat cu puțin timp înainte că nu mai pot decola spre Roma și Eindhoven.
>>> Wizz Air fuge din România, a anunțat suspendarea a 12 rute pentru Italia, Spania sau Marea Britanie
Printre cele mai recente curse „cu cântec” se numără zborul W4 3198 de la Lisabona la București Otopeni, de miercuri 5 iulie. Zeci de pasageri ai zborului Wizz Air, printre care și Oana Ioniță, fosta „bebelușă” de la Cronica Cârcotașilor, erau blocați pe Aeroportul din Lisabona de mai bine de o zi, dar compania nu le oferise nicio informație.
>>> Compania aeriană Dan Air anulează acum zeci de zboruri către Germania, Spania și Anglia, peste 2.500 de pasageri afectați
Peste 100 de curse Wizz Air întârziate cu cel puțin o jumătate de oră sau anulate pe Otopeni
Cazul nu este unic. Doar în ultimele două săptămâni, 29 iunie – 5 iulie și 22 – 28 iunie, au fost peste 100 de curse Wizz Air întârziate cu cel puțin o jumătate de oră sau anulate pe Aeroportul Internațional „Henri Coandă” București, conform celor mai recente date transmise de Valentin Iordache, purtătorul de cuvânt al Companiei Naționale Aeroporturi București (CNAB).
Între timp, chiar vineri 7 iulie, Wizz Air, care se recomandă „compania aeriană cu cea mai rapidă creștere din Europa și cea mai sustenabilă din punct de vedere ecologic pe plan global”, a anunțat, încântată, că a transportat 77 de milioane de pasageri către și dinspre România.
„Transportând un volum de pasageri de patru ori mai mare decât populația României, compania aeriană își păstrează ferm poziția de transportator lider în țară, contribuind la dezvoltarea sectorului turistic din România și creând peste 57.000 de locuri de muncă în industriile asociate în ultimii 17 ani”, potrivit unui comunicat al companiei.
Limitări legislative în defavoarea pasagerilor
Wizz Air „se luptă” pentru primul loc în clasamentul curselor problematice cu Tarom, dar și un alt operator care nu poate fi sancționat contravențional de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, Ryanair.
>>> Activiștii pentru climă blochează aeroporturi importante din Germania: niciun avion NU decolează sau aterizează
Legislația actuală nu permite însă ANPC să ia măsuri coercitive în cazul companiilor care nu au un sediu în România, ci doar să semnaleze mai departe neregulile reclamate de consumatorii români.
De exemplu, ANPC a realizat, după numeroase reclamații, o acțiune de control la operatorul economic Blue Air Aviation SA, în iulie 2022, înainte ca operatorul să fie preluat în portofoliul statului prin executarea scrisorii de garanție pentru nerespectarea condițiilor stabilite când a primit ajutor de stat. Comisarii ANPC au dat companiei Blue Air 2 milioane de euro amendă, în schimb, nu a putut sancționa alte două companii reclamate.
surse: Gandul.ro, ZiarulRomanesc.de