
Crește vârsta de pensionare în Franța – Domeniul pensiilor este unul complex, dar în anumite țări devine, în mod particular, extrem de dificilă ieșirea lapensie. De la 1 septembrie 2023, a intrat în vigoare în Franța noua reformă care cuprinde și creșterea vârstei pe pensionare și care îi privește pe cei născuți după 1 septembrie 1961). Pentru ei este prevăzută o accelerare a vârstei de pensionare cu creșterea numărului de trimestre necesare pentru lichidarea pensiei fără penalizări. Vârsta de pensionare în Franța e una din cele mai scăzute în Europa, cu aproximativ 2,5 ani sub media OCDE și cu 1,6 ani sub media UE. Continuați să citiți
Crește vârsta de pensionare în Franța. Detalii importante
Înainte de 2010, când a fost introdusă o mare modificare, vârsta de pensionare în Franța era de 60 de ani. Înainte de reforma din 2023, vârsta de pensionare pentru francezi era fixată la 62 de ani. Dar odată cu noile măsuri va ajunge la 64 de ani pentru născuții după anul 1968: adică un muncitor născut în 1968 va putea primi pensia pentru limită de vârstă întreagă după anul 2032.Obiectivul Executivului a fost acela de a elimina deficitul proiectat în sistemul de pensii francez, până în 2030.
Pe lângă modificările privind vârsta și stagiul de cotizare, majoritatea regimurilor speciale, care acoperă lucrătorii din industriile de electricitate, gaze, bănci, notari, au fost închise din septembrie 2023. Conform noilor reglementări, noua vârstă de pensionare pentru francezi se va ridica treptat de la actualul 62 la 64 de ani, cât va trebui să fie în 2030. Această creștere extrem de controversată este realizată în trepte de trei luni pe an.
Citește și: Pensionarea la 70 de ani revine în prim-plan: ce schimbări se pregătesc în Germania
Atașați de vechiul sistem de pensii
Francezii au protestat mult împotriva creșterii vârstei de pensionare de la 62 la 64 de ani. De cealaltă parte, președintele Macron a susținut că reformele sunt esențiale pentru a preveni prăbușirea sistemului de pensii. Francezii sunt atașați de vechiul sistem de pensii, și au și un bun motiv. Spre desebire de majoritatea țărilor OCDE, francezii cu vârstade peste 65 de ani au un venit mediu disponibil similar cu cel al întregii populații. Se preconizează că pe baza reformelor anterioare ale pensiilorvenitul relativ al persoanelor în vârstă va scădea la un nivel cu aproximativ 10% sub media populației în 2050.
