Sari la conținut

Un adult şi doi copii români, găsiţi morţi într-o piscină lângă Köln. „Au fost electrocutaţi în apă”, rudele se revoltă, intervine poliţia

30/03/2016 09:51 - ACTUALIZAT 20/12/2022 13:34

Au fost descoperiţi marţi, 29 martie, în jurul orei 13 de un locatar care a intrat în piscina condominială. Trei morţi, doi copii şi un adult, erau fără viaţă în apa adâncă.

Bazinul, în lungime de 20 de metri, cu adâncime de 2,4 metri, este situat în subsolul unui complex de apartamente din Bergheim, în apropiere de Köln.

Victimele au fost identificate, conform cotidianului „Bild”, ca fiind trei români, Nicola A. de 21 de ani şi copiii Merjan V. și N. Nicola, ambii de 13 ani. Primele investigaţii arată că cei trei au fost electrocutaţi în apă. Criminaliştii au închis zona şi au ridicat probe. Victimele sunt rude între ele, mai afirmă cotidianul Bild.

Familiile morţilor au sosit în număr mare în faţa complexului. Se pare că este vorba de familii de romi. S-au adunat peste 70 de de persoane care şi-au manifestat nu numai durerea, ci şi revolta, atunci când corpurile au fost scoase cu dricul.

Mai multe persoane au leşinat şi au avut nevoi de tratament medical.

Poliţia a mobilizat masiv trupe la faţa locului, pentru a calma situația.

„Toate indiciile de până acum ne arată că este vorba de un accident tragic”, a declarat purtătorul de cuvânt al poliției.

Patru români morţi într-o casă incendiată la Pforzheim: «Nu există dovada unui atac xenofob»

Român de 30 de ani, găsit MORT într-un apartament din Leipzig