Sari la conținut

Șofer român, arestat în Germania după ce a lovit intenționat o mașină de poliție

25/04/2019 13:53 - ACTUALIZAT 28/04/2020 22:08

Luni, 22 aprilie, polițiștii germani au încercat să oprească pentru control o furgonetă condusă de un român în vârstă de 50 de ani care circula pe autostradă cu o viteză cuprinsă între 130 și 160 de km.

Agenții l-au urmărit pe bărbat în timp ce se îndrepta către Passau însă pentru că acesta nu a vrut să oprească au cerut ajutorul unei patrule care a blocat calea românului.

Șoferul român, care era singur în vehicul, a lovit mașina polițiștilor și și-a continuat nestingherit drumul.

Fiind flancat de mașina agenților, acesta a oprit în cele din urmă și a fost arestat cu acuzația de ultraj și punerea în pericol a siguranței rutiere.

Pe timpul transportării la secția de poliție, bărbatul i-a insultat de nenumărate ori pe agenți.

Furgoneta a fost supusă percheziției și au fost găsite mai multe unelte folosite în construcții, furtunuri pentru carburanți, instrumente pentru dat spargeri și alte obiecte.

Polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili de unde provin bunurile.

Românului i-a fost suspendat permisul de conducere și a doua zi a fost prezentat judecătorilor care au decis ca acesta să rămână în detenție până la proces.

Pagubele materiale se ridică la circa 4.000 de euro, însă, din fericire, nimeni nu a fost rănit, informează Wochenblatt.de.

Gersdorf, român dat în urmărire internațională, căutat de poliția germană cu elicopterul