Sari la conținut

Român condamnat la închisoare pe viață în Germania își va executa pedeapsa în România

30/03/2016 02:20 - ACTUALIZAT 20/12/2022 13:34

Autoritățile germane l-au extrădat în România pe Sebastian Dan Geczi Kis, condamnat la închisoare pe viață pentru că, în noaptea de 24 spre 25 octombrie 2012, l-a ucis, împreună cu un alt român, pe muzicianul german Dieter Kahlen, membru al trupei Do it Again, relatează platforma ziare.com.

Bărbatul a fost adus în București la primele ore ale zilei de vineri, fiind extrădat după ce Tribunalul Klave din Germania a dispus ca acesta să execute pedeapsa în țara de origine, România. Sebastian Dan Geczi Kis (26 de ani) a fost găsit vinovat de omor deosebit de grav și tâlhărie, informează News.ro.

Tânărul a fost preluat de o echipă a Penitenciarului Rahova, unde va sta în următoarele trei săptămâni, până când se va stabili regimul de detenție și va fi transferat într-un penitenciar de maximă siguranță, au declarat pentru News.ro surse judiciare.

Crima de care este acuzat Sebastian Dan Geczi Kis și o rudă de-a sa a fost comisă în noaptea de 24 spre 25 octombrie 2012. Câteva zile mai târziu, mama victimei, în vârstă 91 de ani la acea dată, a anunțat Poliția. Dieter Kahlen, clăparul trupei germane Do it Again, ar fi trebuit să fie plecat în Cipru la data la care s-a produs jaful, însă nu se știe de ce a rămas acasă.

Magazin românesc incendiat de polițiști francezi. Fost ministru: «Românii trebuie protejaţi»

În urma cercetării făcute de polițiștii germani s-a stabilit că lipsesc mai multe bunuri de valoare din locuința muzicianului, dar și autoturismul acestuia, o Mazda CX5. Necropsia a stabilit că Dieter Kahlen a murit cu aproximativ trei zile înainte de data la care a fost găsit.

Ancheta a fost extinsă, iar autoturismul a fost găsit în România, în județul Bihor. Ulterior, polițiștii români și cei germani au reușit să descopere că autorii omorului și tâlhăriei sunt Sebastian Dan Geczi Kis și vărul său, Emeric Geczi Kis.

Cei doi au fost trimiși în Germania, unde judecătorii i-au condamnat pe Sebastian Dan Geczi Kis la închisoarea pe viața și pe Emeric Geczi Kis la 12 ani de închisoare.

Pe 13 ianuarie 2016 Curtea de Apel Oradea a transmis Biroului Național Interpol București sentința penală de recunoaștere a hotărârii pronunțate de Tribunalul Klave din Germania, dispunându-se ca persoana condamnată să execute pedeapsa detențiunii pe viața în România.

Român de 22 de ani, arestat pentru viol în gară la München

Un român, ținut luni de zile pe nedrept în arest preventiv

Româncă arestată în Germania, şi-a abandonat copilul nou-născut într-un tufiş: „Riscam să îmi pierd locul de muncă”