Sari la conținut

Pensionar din Germania: mii de euro impozit chiar dacă nu a primit încă moștenirea

01/03/2024 08:35 - ACTUALIZAT 20/03/2024 12:48
Primirea moștenirii întârzie

Primirea moștenirii întârzie, impozitul trebuie plătit imediat – Acesta este cazul unui pensionar din Germania, care se vede nevoit să plătească impozit pentru o moștenire care va ajunge la el cu timpii stabiliți de lege și birocrație. Pensionarul german Klaus Rudnik a fost foarte trist când a aflat despre moartea vărului său. Nu erau foarte apropiați, dar a fost una dintre ultimele sale rude și deci moștenea o parte din tot ce avea vărul. (Continuă să citești după fotografie)

Primirea moștenirii întârzie, pensionarul trebuie să plătească succesiunea imediat

Rudnik trăiește cu o pensie de 1.025 euro lunar. Ar vrea să plătească suma pentru succesiune dar instanța din Herne nu i-a plătit încă partea sa din moștenire, 32.682 de euro. Până nu a venit înștiințarea de la fisc, pensionarul nu avea habar cât ar fi urmat să primească, de fapt. Totul a început după moartea vărului, în 2019, . Atunci a fost desemnat un executor judecătoresc însărcinat să găsească posibilii moștenitori ai defunctului.

Primirea moștenirii întârzie

Posibili moștenitori? Patru ani de căutări

Căutarile au durat 4 ani și sunt descrise acum în 100 de pagini. În urma căutărilor, au fost identificați 3 moștenitori, între care și Klaus Rudnik. Dar în acest timp unul din cei trei moștenitori a murit. În consecință, descendenții acestuia pot moșteni acum partea defunctului. (Continuă să citești)

Acum, instanța a identificat 3 persoane și în acest ultim caz. Toți cei 3 trebuie să accepte moștenirea înainte ca banii să fie plătiți și deci să ajungă și în contul lui Rudnik. Agenția fiscală nu ține cont de faptul că lipsesc semnături, iar evaluarea impozitului se face indiferent dacă succesiunea a fost decontată.

Dacă impozitul nu e plătit, se aplică o suprataxă de întârziere, peste cei 3.780 euro. Pentru moment sunt 37,80 euro în plus, dar suma va continua să crească încetul cu încetul. Rudnik ar putea solicita amânarea datoriei fiscale și asta ar putea împiedica creșterea suprataxelor de întârziere, potrivit focus.de. Dacă cererea i se refuză, va trebui să angajeze un avocat.