Sari la conținut

Prețurile apartamentelor și caselor din Germania continuă să scadă – Unde sunt cele mai ieftine locuințe

Etichete:
23/06/2024 15:01 - ACTUALIZAT 23/06/2024 15:02
Preţurile locuințelor din Germania

Preţurile locuințelor din Germania au continuat tendinţa descendentă în primul trimestru din 2024, vânzarea proprietăţilor rezidenţiale înregistrând în medie un declin anual de 5,7%. Comparativ cu ultimul trimestru din 2023, în perioada ianuarie-martie 2024 s-a înregistrat o pierdere de 1,1 puncte procentuale a valorii proprietăţilor rezidenţiale, a anunţat vineri Oficiul federal de statistică (Destatis). A fost al şaselea trimestru consecutiv de scădere a preţurilor, atât în mediul urban cât şi în cel rural.

Cel mai semnificativ declin anual, de 9,5%, s-a înregistrat la casele decomandate şi semidecomandate din Berlin, Hamburg, Munchen, Koln, Frankfurt, Stuttgart şi Dusseldorf. În aceste oraşe preţurile apartamentelor au scăzut în ritm anual cu 4,6%.

În districtele rurale slab-populate, cumpărătorii au plătit cu 6,7% mai puţin pentru casele decomandate şi semidecomandate şi cu 2,4% mai puţin pentru apartamente, în perioada ianuarie-martie 2024, comparativ cu ultimul trimestru din 2023. (Continuă mai jos)
CITIȚI ȘI ► Criză iminentă în construcții: „Vor da faliment toți cei care construiesc astăzi”

Anul trecut, cel mai sever declin

Anul trecut, preţurile la apartamentele şi casele din Germania au înregistrat cel mai sever declin, cel puţin de la începutul mileniului, valoarea acestora scăzând în medie cu 8,4% comparativ cu 2022.

Preţurile proprietăţilor rezidenţiale au consemnat creşteri importante în perioada 2008 – 2022.

Totuşi, cererea pentru locuinţe în Germania rămâne ridicată, în special în marile oraşe, cum ar fi Berlin, Hamburg, Munchen, Koln, Frankfurt, Stuttgart şi Dusseldorf, pe fondul imigraţiei ridicate. Sectorul construcţiilor este în criză, în urma majorării dobânzilor şi a creşterii preţurilor la materialele de construcţii.

Fără subvenţii şi reduceri de taxe, experţii cred că va fi un deficit de aproximativ 830.000 de apartamente în Germania, în 2027, a avertizat recent Federaţia Imobiliară Germană (ZIA).

„Este aproape imposibil să construieşti în prezent. Oricine construieşte astăzi va da faliment„, susţine şeful ZIA, Andreas Mattner.
CITIȚI ȘI ► Anunț important pentru familiile care au făcut credite ipotecare înainte de 2019

Locuințele germane sunt supraevaluate

Şi Banca Centrală a Germaniei (Bundesbank) a atras atenţia că locuinţele germane încă sunt supraevaluate, în pofida scăderii preţurilor în 2023, deoarece a crescut costul creditelor ipotecare.

Timp de un deceniu, dobânzile scăzute au alimentat un boom imobiliar în cea mai mare piaţă de investiţii imobiliare din Europa. Dar majorarea dobânzilor şi creşterea costurilor cu materialele de construcţii au dus la cea mai mare criză imobiliară din ultimele decenii, iar o serie de dezvoltatori au intrat în insolvenţă.

Continuați să citiți în Ziarul Românesc