Sari la conținut

Premieră mondială în Germania: A fost omologat un tren de pasageri care funcționează pe bază de hidrogen

Etichete:
20/07/2018 10:37 - ACTUALIZAT 21/06/2023 09:51

Coradia iLint, realizat de către compania Alstom, este primul tren de pasageri din lume care funcţionează pe bază de hidrogen şi a obţinut omologarea din partea Biroului Feroviar German (EBA) pentru serviciul de călători din Germania, informează Bursa.

Enak Ferlemann, reprezentantul autorizat al Guvernului Federal al Germaniei pentru transportul feroviar, a declarat: „O premieră mondială în Germania: odată cu omologarea emisă de către Biroul Feroviar German (EBA), punem pe şine primul tren de pasageri dotat cu tehnologia pilelor de combustie pe bază de hidrogen. Aces­ta reprezintă un semnal puternic că ne îndreptăm spre mobilitatea viitorului. Hidrogenul este o alternativă reală şi eficientă de combustibil cu emisii reduse comparativ cu varianta diesel. În special pe liniile secundare, unde liniile aeriene sunt o soluţie neeconomică sau nu sunt încă disponibile, aceste trenuri constituie o opţiune curată şi ecologică. De aceea noi sprijinim şi promovăm această tehnologie, pentru a o aduce la suprafaţă”.

În noiembrie 2017, Alstom şi autoritatea de transport local din Saxonia Inferioară (LNVG) au semnat un contract pentru livrarea a 14 trenuri ce funcţionează cu celule de combustie pe bază de hidrogen, precum şi pentru o perioadă de 30 de ani de întreţinere şi furnizare de energie. Cele 14 trenuri vor fi produse de către Alstom ca vehicule de transport pentru LNVG şi vor transporta pasageri între Cuxhaven, Bremerhaven, Bremervörde şi Buxtehude începând din decembrie 2021. După obţinerea acestei omologări din partea EBA, cele două prototipuri de Coradia iLint vor intra în funcţiune de probă în reţeaua Elbe-Weser. Serviciul pentru pasageri este planificat pentru sfârşitul verii.

Coradia iLint este primul tren de pasageri din lume acţionat de o celulă de combustie pe bază de hidrogen, care produce energia electrică necesară tracţiunii. Acest tren cu zero emisii prezintă un nivel redus de zgomot, singurele reziduuri fiind aburul şi apa condensată. Coradia iLint îmbină diferite elemente inovatoare: conversia curată a energiei, stocarea flexibilă a energiei în baterii şi gestionarea inteligentă a puterii de tracţiune şi a energiei disponibile. Special conceput pentru operare pe linii neelectrificate, acest tren permite exploatarea ecologică şi durabilă, asigurând în acelaşi timp niveluri ridicate de performanţă.

Coradia iLint a fost proiectat de echipele Alstom din Salzgitter (Germania), centrul de excelenţă pentru trenuri regionale, şi din Tarbes (Franţa), centrul de excelenţă pentru sisteme de tracţiune. Acest proiect este sprijinit de ministerul german al economiei şi mobilităţii. Dezvoltarea trenului Coradia iLint al companiei Alstom a beneficiat de o finanţare de 8 milioane de euro din partea guvernului german, ca parte a Programului Naţional de Inovare pentru tehnologia pilelor de combustie pe bază de hidrogen (NIP).

Alstom dezvoltă şi comercializează sisteme, echipamente şi servicii pentru sectorul transporturilor. Alstom oferă o gamă completă de soluţii (de la trenuri de mare viteză la metrouri, tramvaie şi autobuze electrice), soluţii pentru pasageri, servicii personalizate (întreţinere, modernizare), pentru infrastructură, controlul traficului şi soluţii de mobilitate digitală. Compania a înregistrat vânzări de 8 miliarde euro şi comenzi în valoare de 7,2 miliarde euro în anul fiscal 2017/18. Alstom are sediul principal în Franţa şi este prezentă în peste 60 de ţări, având un număr de 34.500 de angajaţi.

Viteză excesivă, doi români morți într-un accident rutier pe o autostradă din Germania