Sari la conținut

Prădați de cel pe care l-au ajutat: «Să îți faci milă de români care sunt în străinătate și stau pe străzi…»

05/01/2017 13:48 - ACTUALIZAT 20/12/2022 13:30

A fost ajutat de o familie din Madrid pentru că nu avea unde să petreacă sărbătorile. Gestul creștinesc s-a transformat în coșmar: familia s-a trezit fără multe bunuri de valoare, aflând că au avut de-a face cu un recidivist căutat la nivel internațional.

Lavinia Cristina Cazacu, o româncă din Madrid, a scris pe Facebook chiar pe 1 ianuarie:

«In ajun de sarbatori am vrut sa facem un bine acestui individ care doar venise din romania nu avea casa nici unde sa stea ni sa facut mila de el si l-am invitat sa petreaca revelionul cu noi sa manance o mancare calda si sa stea la caldura, lucra cu sotul meu de o saptamana acolo la cunoscut , binenteles ca niste oameni buni ce suntem i-am oferit si o camera unde sa doarma, dimineata cand a plecat a luat cu el 2 telefoane, laptopul, tableta fetei noastre si banii care ii avea!!!! Sa iti faci mila de Romani care sunt in strainatate si stau pe strazi😨😢😞 Distribuiti va rog pozele sa il vada toata lumea,sa stiti de cine sa va feriti in viitor😢 Am inceput anul nou bine!!! Se numeste Catalin Lihor 37 de ani din Banca Gara, Vaslui.»

catalin-lihor1

Este vorba de familia Cazacu, din județul Hunedoara, stabilită la Madrid, scrie publicația „Bună Dimineața, Bârlad” (bdbnews.ro). Familia a fost prădată de cel căruia îi întinseseră o mână de ajutor, Cătălin Lihor, care muncea de aproape o săptămână împreună cu capul familiei, la o lucrare în domeniul construcțiilor. Tot acolo și dormea, în barăcile unde erau ținute materialele și ustensilele muncitorilor.

Celor doi soți li s-a făcut milă de povestea cu care tânărul din Banca, din apropiere de Bârlad, se prezentase. Hoțul le spusese că abia venise din România și că nu avea unde să stea, spunea că a lăsat soția în țară, împreună cu doi copii mici și că a plecat pentru că nu mai avea ce să le dea de mâncare. Fiind în prag de An Nou, familia Cazacu s-a gândit să facă un bine și să-l invite și să petreacă alături de ei și pe cel „proaspăt” sosit din țară. După petrecerea de Revelion, cei doi soți Cazacu s-au gândit să fie oameni până la capăt și i-au oferit lui Cătălin Lihor și o cameră unde să doarmă.

Când s-au trezit, au constatat că omul plecase cu un laptop, două telefoane mobile, o tabletă și banii pe care fetița familiei îi strânsese.

lihor2

Nu știau că primiseră în casă un recidivist periculos, eliberat ultima dată din penitenciar în anul 2009, unde a ispășit o pedeapsă de 4 ani pentru tâlhărie și furt. L-au reclamat la poliția din Madrid care a confirmat că se află în baza de date a celor dați în urmărire internațională.

Bavaria: Un român, prins la furat de un alt român. Hoțul nu mâncase de patru zile

Düsseldorf: După ce a furat din cutia milei, s-a prezentat în fața instanței cu crucea la gât – „Doar m-am rugat pentru mama și copiii mei”

 

Continuați să citiți în Ziarul Românesc