Sari la conținut

Persoanele care revin în Germania din regiuni de risc, OBLIGATE să se testeze pentru noul coronavirus, începând de sâmbătă

06/08/2020 13:59 - ACTUALIZAT 03/01/2022 17:50

Călătorii care revin în Germania din regiuni de risc vor fi obligaţi să se testeze pentru noul coronavirus, începând de sâmbătă, a anunţat joi ministrul german al sănătăţii, Jens Spahn, care s-a declarat totodată preocupat de înmulţirea infecţiilor, relatează Reuters.

Toţi pasagerii care se întorc din zone considerate de risc ridicat vor fi obligaţi să se testeze la sosirea în Germania, de sâmbătă, a spus Spahn.

În privinţa listei acestor zone, guvernul german o actualizează constant, în prezent ea cuprinzând, din Uniunea Europeană, Luxemburgul şi trei regiuni spaniole, Aragon, Catalonia şi Navarra.

Criteriul cheie pentru includerea pe această listă este ca în regiunea respectivă să se înregistreze peste 50 de cazuri noi de contaminare la 100.000 de locuitori în ultimele şapte zile, menţionează dpa.

Până acum, unele landuri le solicitau celor care reveneau din astfel de zone de risc să se izoleze timp de 14 zile, testarea nefiind însă obligatorie. De sâmbăta trecută, toţi pasagerii internaţionali au posibilitatea de a face, benevol, un test gratuit.

În condiţiile în care numărul cazurilor de contaminare confirmate în 24 de ore a trecut de 1000 pentru prima dată din mai, ministrul german a subliniat că această tendinţă este îngrijorătoare, deşi a dat asigurări că autorităţile pot gestiona actuala rată de infectare, a cărei creştere a explicat-o atât prin impactul revenirii călătorilor din străinătate şi al nerespectării normelor de distanţare, cât şi prin intensificarea testării.

„Înţeleg că oamenii sunt sătui, dar trebuie să reziste ideii eronate că pandemia nu a fost de la bun început ceva prea serios”, a spus Spahn, care a mai asigurat că este „foarte conştient” de faptul că testarea obligatorie „reprezintă o interferenţă cu libertatea persoanei”.

Joi, institutul german de boli infecţioase Robert Koch a raportat 1045 de noi infectări în 24 de ore, pentru prima dată din 7 mai când se trece de pragul de 1000.

Vârful a fost la începutul lui aprilie, cu 6000 de cazuri noi pe zi. Potrivit RKI, bilanţul total este de minim 213.067 de cazuri de infectare de la debutul pandemiei, cu 9175 de decese asociate.

Actuala creştere nu este localizată în anumite focare, cum a fost la mijlocul lui iunie la abatorul din Renania de nord-Westfalia, ci numărul cazurilor este în creştere pretutindeni, ceea ce, potrivit experţilor, face mai dificilă încetinirea propagării prin restricţii regionale, în contextul în care în mai multe landuri şcolile încep să se redeschidă, vacanţa de vară luând sfârşit în august.