Sari la conținut

Semnal de alarmă: Valuri de căldură şi secetă în Germania. Cum va fi vremea în perioada următoare

29/05/2023 11:08 - ACTUALIZAT 31/10/2023 12:44
Secetă în Germania vara 2023

Secetă în Germania în vara 2023 – Europa va avea avea o nouă vară secetoasă. Multe țări se confruntă deja cu perioade lungi de temperaturi ridicate. În Spania, în aprilie au fost stabilite noi recorduri climatice. Expertul meteo Dominik Jung prezice condiții similare şi pentru Germania. Iată care sunt prognozele meteo pentru perioada următoare. (Articolul continuă după fotografie)
>>> WhatsApp introduce regula celor 15 minute. Aceasta este o schimbare importantă pentru utilizatori

Valul de căldură se apropie: va fi secetă în Germania în vara 2023?

„Urmează cea mai lungă perioadă de vreme frumoasă din anul curent”, spune meteorologul Dominik Jung despre începutul lunii iunie. Ceea ce sună inițial ca o vară de vis pentru mulți oameni ar putea cauza probleme grave agriculturii: „Iunie ar urma să fie foarte cald și uscat. Fără ploi în următoarele săptămâni, doar ar putea fi câteva averse și furtuni în Alpi.

„Până acum, în întreaga Germanie a plouat cu 40% prea puțin în luna mai decât în anii precedenţi. Așa se va încheia luna mai și așa va rămâne în primele cinci-zece zile ale lunii iunie.” În aceaste condiţii, expertul meteo Jung avertizează: „Seceta revine în Germania!”. Citiţi şi >>> Atenţie la hoţii de energie electrică. Escrocii vor să afle numărul de contor

Recoltele ar putea fi afectate din cauza secetei. Conform prognozelor, nu ar trebui să mai plouă până la mijlocul lunii iunie. Însă, chiar şi atunci, ar fi precipitaţii pentru scurt timp. „Sunt şanse reale ca vremea uscată și foarte caldă să ne însoțească chiar pe tot parcursul verii anului 2023.” După cum a raportat agenția meteorologică din SUA NOAA, vara lui 2023 ar fi una dintre cele mai calde cinci veri din 1881 încoace.

Cum va fi vremea în această săptămână

Luni: 17 până la 27 de grade, însorit, uscat, furtuni numai în Alpi
Marți: 19 până la 26 de grade, însorit și uscat
Miercuri: 20 până la 27 de grade, în mare parte însorit şi uscat
Joi: 18 până la 27 de grade, mult soare și uscat
Vineri: 17 până la 27 de grade, în mare parte foarte însorit și uscat

În iunie 2023 în Germania ar putea fi cu aproximativ unul până la două grade mai cald comparativ cu media climatică din anii 1991 până în 2020. Nu este primul an în care vara ar fi uscată și caldă – așa a fost deja în ultimii doi ani. „Am putea fi de fapt amenințați cu o secetă 3.0”, spune meteorologul Dominik Jung. Dar Jung nu vrea să răspândească încă panica: „Până acum, toate acestea au fost doar tendințe climatologice. Trebuie să așteptăm și să vedem ce urmează.”

Sursa: HNA.de, ZiarulRomanesc.de