Sari la conținut

Un studiu arată că lucrul în ture de noapte crește riscul de apariție a unor boli metabolice importante

Etichete:
31/05/2024 06:00 - ACTUALIZAT 13/06/2024 23:23

Lucrătorii din schimburi de noapte sunt mai predispuși la anumite boliLucrul în ture de noapte afectează sănătatea: modifică ritmurile proteice legate de reglarea glicemiei și metabolismul energetic, procese care pot influența dezvoltarea bolilor metabolice precum diabetul și obezitatea, potrivit un studiu. Un experiment controlat în laborator dezvăluie ritmuri schimbate la participanții la turele de noapte, după ce au fost analizate și probe de sânge.

Așa lucrul în ture de noapte afectează sănătatea

Sunt multe profesii care se desfășoară în timpul nopții. De obicei, sunt cele din domeniul sănătății, îngrijirii persoanelor dependente, sau persoane care călătoresc des. Multe studii arată că lucrul noaptea reduce în mare parte calitatea și speranța vieții. Dar de această dată un recent studiu ne dezvăluie și cum lucrul în schimburi de noapte duce la apariția unor boli metabolice.
>>> Adio vopselei de păr: trucul simplu cu care acest fruct acoperă părul gri în mod natural fără a merge la coafor

Oamenii de știință de Universitatea din Washington și Pacific Northwest National Laboratory oferă, astfel, noi indicii despre motivul pentru care unii lucrători în schimbul de noapte sunt mai predispuși la diabet, obezitate și alte tulburări metabolice. „Există procese legate de ceasul biologic principal din creierul nostru care spun că ziua este zi și noaptea este noapte și alte procese care urmează ritmuri stabilite în alte părți ale corpului care spun că ziua este zi și noaptea e noapte„, subliniază autorul principal al studiului, Hans Han Dongen.

„Când ritmurile interne sunt dereglate, apare un stres de lungă durată în sistem despre care credem că are consecințe pe termen lung asupra sănătății”, mai adaugă el. Van Dongen spune că studiul arată că aceste ritmuri modificate pot fi observate în numai 3 zile, sugerând și că este posibilă intervenția timpurie pentru a preveni diabetul și obezitatea. Această intervenție ar ajuta și la reducerea riscului de boli de inimă și accident vascular cerebral, care de asemenea este crescut la lucrătorii din schimburi de noapte.

Participanții au fost ținuți treji timp de 24 de ore

Studiul a implicat un experiment controlat în laborator, potrivit Journal of Proteome Research. Voluntarilor li s a atribuit programe simulate pentru schimburi de zi și de noapte timp de 3 zile. După ultima tură, participanții au fost ținuți treji timp de 24 de ore în condiții constante de lumină, temperatură, postură, aport alimentar pentru a măsura ritmurile biologice interne, fără interferențe din partea stimulilor externi. Apoi au fost analizate probe de sânge. Astfel au fost verificate proteinele prezente în celulele sistemului imunitar din sânge.

Privind mai atent proteinele implicate în reglarea glucozei, cercetătorii au observat o inversare aproape completă în ritmul glucozei la participanții din schimbul de noapte, scrie 65ymas. Reglarea insulinei încearcă să anuleze modificările de glucoză cauzate de programul schimburilor de noapte.

Acesta poate fi un răspuns sănătos în acel moment deoarece nivelurile modificate de glucoză pot deteriora celulele și organele, dar devin problematice pe termen lung. Următorul pas va fi studierea lucrătorilor din lumea reală pentru a determina dacă schimburile de noapte provoacă modificări similare.