
Locuri de muncă pentru români în Elveția – De ce Elveția? Pentru că este sinonimul seriozității și rigorii și, chiar dacă la prima vedere ar putea părea o alegere hazardată, pe termen lung înțelegi beneficiile. Mulți doresc să se transfere în această țară. Muncitorii din Elveția sunt printre cei mai bine plătiți din lume, iar statisticile arată că salariul mediu aici este de 69.000 CHF (69733 euro). Dar care sunt cele mai cerute joburi în Elveția? Iată în detaliu figurile profesionale cele mai căutate și care sunt salariile.
Locuri de muncă pentru români în Elveția
Găsirea unui job în Elveția nu e deloc dificil, dacă ai pregătirea necesară și dorința de a reuși. Pare banal, dar e foarte important pentru că, deși oferta nu lipsește, e necesar să fii calificat și specializat pentru a satisface solicitările angajatorilor. Potrivit ziarului local Moneymag.ch țara practic nu are șomeri așa că e nevoită să caute forța de muncă în străinătate. Circa 76% dintre firme au locuri de muncă dar nu au forță de muncă la nivel local.
Este nevoie de personal în sectorul hotelier, medico sanitar inginerie și tehnologie și sectorul construcțiilor. În fiecare an crește cererea de personal specializat în sectorul turistic în general. Elveția știe cum să valorizeze resursele și un loc de muncă în această țară e făcut ca să dureze.
>>> Germania – Crește salariul minim pentru peste 1,3 milioane de angajați care lucrează cu bătrânii
Care este valoarea salariilor
Locuri de muncă pentru români în Elveția: nu e vorba numai de ospătari, ci și de personal cu multă experiență, cum ar fi bucătari sau directori de hotel. Alt sector este cel sanitar. E nevoie de asistenți medicali, dar și de medici. E nevoie așa de mare în aceste domenii încât Elveția a activat oferte pentru a atrage personalul din Spania, Franța, Germania sau Italia.
Un alt sector care oferă joburi interesante pentru români în Elveții este cel IT. Specialiști precum programatori, experți în tehnologia informatică, ingineri. Evident sunt și alte sectoare care au nevoie vitală de personal specializat, cum ar fi sectorul bancar și de asigurări. Nu lipsesc oportunitățile nici în sectorul construcțiilor.
Potrivit Employability, un profesor are un salariu anual de 87.500 CHF, un specialist IT 117.000 CHF, un lucrător poștal 66.600, iar un artist grafic 55.000. Un inginer câștigă cel puțin 82.000 franci elvețieni anual, și ajunge până la 200.000. În sectorul medical, salariile anuale sunt între 50.000 și 100.000 franci.
>>> Cea mai bogată țară din Europa și cu cele mai bune salarii caută angajați