Sari la conținut

Închiderea bordelurilor din Germania a cauzat „o creştere a prostituţiei ascunse”. Pandemia a agravat traficul de ființe umane

09/04/2021 15:09 - ACTUALIZAT 09/04/2021 15:09

Consiliul Europei trage un semnal de alarmă cu privire la ”agravarea” traficului de fiinţe umane provocată de pandemia de COVID-19, făcând apel la statele europene ”să întărească prevenţia acestui flagel”, informează AFP.

”Pandemia (…) are repercusiuni îngrijorătoare asupra traficului de fiinţe umane în Europa”, notează în cel mai recent raport, pe anul 2020, GRETA, grupul de experţi responsabil cu evaluarea aplicării Convenţiei pentru lupta împotriva traficului de fiinţe umane.

”Efectele pandemiei au făcut victimele traficului încă şi mai vulnerabile”, arată preşedinta grupului, Helga Gayer, într-un comunicat.

Bordelul ”Pascha” din Köln, cel mai mare din Europa, a intrat în faliment din cauza pandemiei

Ea notează că ONG-uri ”au alertat cu privire la întârzierile în identificarea formală a victimelor traficului”, ceea ce compromite ”grav” accesul acestora ”la un adăpost sigur, la îngrijiri şi la sprijinul de care au cruntă nevoie, în acelaşi timp expunându-le riscului de a suferi noi abuzuri”.

”Traficanţii au beneficiat de pe urma crizei (sanitare) profitând de precaritatea economică de care suferă numeroase persoane”, subliniază Helga Gayer.

Totodată, se observă ”o creştere a exploatării sexuale şi a criminalităţii pe internet”. Astfel, în Spania, ”platformele digitale precum Airbnb” servesc tot mai mult pentru ”închirierea de apartamente unde se practică exploatarea sexuală, ceea ce reduce capacitatea serviciilor de poliţie de a depista victimele”, atrage atenţia raportul GRETA.

În Germania, unde practicarea prostituţiei este reglementată prin lege, decizia de închidere temporară a bordelurilor a avut drept consecinţe ”o creştere a prostituţiei ascunse” şi ”o agravare a condiţiilor de exploatare”.

Prostituată română în Germania: ”Vreau să pot să muncesc! N-am mai făcut nimic de 5 luni”

Experţii GRETA salută totuşi faptul că ”anumite state”, precum Marea Britanie, Italia ori Spania, au colaborat ”cu actorii societăţii civile” pentru ca structurile de sprijin ”să continue să funcţioneze şi persoanele vizate (…) să poată avea acces la ele”.

Convenţia Consiliului Europei privind traficul de fiinţe umane a intrat în vigoare în 2008 în 46 din cele 47 de state membre, precum şi în Belarus, stat nemembru.

Federaţia Rusă nu a ratificat convenţia, reaminteşte GRETA, lansând din nou Moscovei un apel în această direcţie.

În august 2020, Israelul şi-a exprimat oficial intenţia de a adera la convenţie. (Agerpres)