Sari la conținut

Gospodăriile și industria din Germania ar fi afectate de o invazie a Rusiei în Ucraina, avertizează președintele Ifo

Etichete:
18/02/2022 13:38 - ACTUALIZAT 18/02/2022 13:38

Preşedintele Institutului Economic german Ifo, Clements Fuest, a avertizat vineri asupra impactului pe care îl va avea asupra preţului petrolului şi gazelor o invazie a Rusiei în Ucraina, făcând în acelaşi timp aluzie la dependenţa mutuală dintre Europa Occidentală şi Rusia.

Gospodăriile și industria din Germania ar fi afectate de o invazie a Rusiei în Ucraina, avertizează președintele Ifo

„Chiar şi în cazul în care nu vor fi probleme cu furnizarea de gaze, va exista un impact asupra preţurilor, cel puţin temporar, care va afecta atât gospodăriile cât şi industria din Germania”, a semnalat el.

Scandal uriaș provocat în Germania de un fost ambasador. „Este legat de Gazprom”

Fuest a adăugat că, pentru moment, estimările vizează o rata a inflaţiei de de 4% pentru 2022. Dar „în cazul declanşării unui război ar putea fi mai mare”.

Totodată, a semnalat dependenţa reciprocă între Europa Occidentală, care are nevoie de petrol şi gaze ruseşti, şi Rusia, care depinde banii care se plătesc pentru ele.

Ucraina acuză Germania că blochează livrarea de armament occidental către armata sa

Fuest consideră improbabilă o suspendare a furnizării, deoarece Rusia este în continuare interesată să vândă gaze Europei şi în viitor. În caz contrar, Uniunea Europeană ar putea cumpăra gaze de altă provenienţă, ca de exemplu gaze lichefiate. În acest sens, preşedintele Ifo consideră că ar fi adecvată dezvoltarea infrastructurii pentru gazele lichefiate.

Sancțiunil reduc performanţa economică a Germaniei

Potrivit şefei Centrului pentru Comerţ Exterior al Ifo, Lisandra Flach, sancţiunile impuse pentru ocuparea Crimeii de către Rusia „reduc performanţa economică a Germaniei cu circa 5 miliarde euro pe an, ceea ce reprezintă 0,16% din PIB-ul german”.

„Prejudiciul pentru Rusia este şi mai mare. Se ridică la 1,2%”, a adăugat ea.

„Impunerea unor noi sancţiuni va însemna o povară suplimentară pentru economia germană, dar mai ales pentru cea rusă”, afirmă Flach.

De ce nu livrează Germania arme Ucrainei

Pe de altă parte, Fuest consideră puţin probabilă a scădere a cererii de consum în Germania din cauza crizei ucrainene şi a precizat că motivul care frânează în prezent consumul este varianta omicron a coronavirusului, relatează agenţia EFE, citată de Agerpres.

„Dar gospodăriile au acumulat economii considerabile pe care sunt dispuse să le cheltuiască, în pofida prețurilor mari la energie”, a spus el.