Sari la conținut

Cum au furat angajații aeroportului din bagajele călătorilor obiecte de 2 milioane de euro (VIDEO)

Etichete:
20/12/2023 22:49 - ACTUALIZAT 21/12/2023 09:27
Hoți din bagaje în Tenerife

Hoți din bagaje în Tenerife – Autoritățile spaniole anchetează furturile „fără număr” din bagajele călătorilor care tranzitau acest aeroport important. Dipă percheziții și verificări, au arestat deja 14 angajați ai aeroportului, care furau din valizele călătorilor. Cum acționau hoții.
Citește și: 3.600 de kilograme de hașiș transportate de o barcă cu pânze, confiscate

„Robaban en las maletas”

Cele 300 de plângeri de pe Aeroportul din Tenerife reprezentau o creștere suspectă și de aici a plecat ancheta. „Robaban en las maletas” (trad. „au furat din valize”), scriu ziarele spaniole. Ancheta este în desfășurare, iar vizați sunt lucrători din cadrul aeroportului Tenerife Sur – Reina Sofia de Tenerife: sunt 14 arestați. Victimele sunt, în primul rând, pasageri care zboară spre Nordul Europei. Polițiștii insistă asupra unui aspect: este necesar ca cine a observat că lipsește ceva din bagaj să denunțe furtul la Poliție.
Citește și: Ryanair: Acestea sunt noile măsuri ale bagajelor de mână pe care compania le acceptă

Garda Civilă investighează 27 de magazine de bijuterii și platforme digitale care ar fi fost folosite pentru a vinde obiectele furate pe care hoții le-au scos din bagaje la sosirea în cala avionului.
Citește și: Berlin, focar de furturi de mașini: Asigurarea parțială este cu 86 la sută mai scumpă decât în ​​alte zone mai sigure

Cum acționau hoții din bagaje în Tenerife?

Când valizele erau transportate în cala avionului, erau încărcate în ritm mai lent. Lucrătorii deschideau bagajele în interiorul calei și perforau chiar fermoarele valizei pentru a le deschide complet. Erau interesați de bijuterii, telefoane mobile, ceasuri și dispozitive electronice.

Fiecare dintre anchetați avea o misiune proprie: alegerea zborului sau ascunderea bunurilor furate, în sfârșit vânzarea acestora în magazine sau pe internet și împărțirea profiturilor. Pentru a le scoate din aeroport au ascuns obiectele furate în haine cu cusături interne. Unii le ascundeau în dulapuri, unde au fost găsite de Garda Civilă, sau în locuințele personale. Valoarea bunurilor furate se ridică la 1.953.571 euro.
Citește și: Fetița de 2 ani găsită moartă în Bingen este româncă: familia a venit anul trecut în Germania

Autoritățile atrag atenția asupra securității bagajelor

Aceștia sunt pașii de urmat în caz de furt. Când iei valiza de pe bandă ar trebui să verifici întotdeauna conținutul acesteia. Cel mai complicat lucru în acest cazuri e să dovedești că ai fost furat. Este, de asemenea, recomandat să fotografiezi bagajele acasă înainte de a le închide. Dacă ai fost victima unui furt, e bine să denunți lipsa unor obiecte înainte de a părăsi aeroportul de destinație, precizează Enrique García, purtător de cuvânt OCU.

Este bine, de asemenea, să faci plângere și la ghișeul companiei și să atașezi fotografii. În caz de furt, ca orice pagubă sau pierdere, există un maxim de 1.200 de euro despăgubiri. Declararea bunurilor de valoare are un cost suplimentar, și companiile însele recomandă să nu se înregistreze obiectele de valoare: valoarea de rambursare nu poate depăși oricum 4500 euro. Sursa: rtvc.es

Continuați să citiți în Ziarul Românesc