Sari la conținut

Hanovra: Și-a implicat copiii într-un furt dintr-un supermarket. Românul prins a dat apoi vina pe fiul lui cel mic

24/04/2017 18:55 - ACTUALIZAT 20/12/2022 13:29

Un bărbat de origine română a fost condamnat la două luni de închisoare cu suspendare după ce și-a implicat copiii într-un furt comis într-o filială Kaufland din Hanovra.

Tată a șase copii, Marian V., în vârstă de 40 de ani, și-a instruit fiica în vârstă de 9 ani și fiul în vârstă de 6 ani să ascundă la casă produse în valoare de 60 de euro. Un detectiv din magazinul Kaufland în care se aflau a observat tot ce se întâmplă prin intermediul camerei de supraveghere, scrie HAZ.de.

furt supermarket

Fapta a fost comisă într-o zi de vineri în jurul amiezii, în august 2016. În timp ce se aflau printre rafturi, au băgat mai multe produse într-o cutie de carton. Apoi, le-au mutat într-o sacoșă pe care au procurat-o de la casă. Au crezut că au rămas neobservați, așa că în momentul în care i-a venit rândul să plătească, Marian V. a achitat contravaloarea a doar câteva produse, în timp ce fiul lui cel mic împingea cu picioarele plasa cu cele pe care intenționau să le fure, printre care se aflau și patru cartușe de țigări Pall Mall. Deși era în afara câmpului vizual al casieriței, detectivul a urmărit cu atenție tot ce făceau.

În fața instanței, Marian V. nu s-a sfiit să arunce întreaga vină pe copilul său în vârstă de 6 ani. Potrivit acestuia, băiețelul a crezut că țigările sunt bomboane și le-a ascuns în plasă fără ca el să știe. De asemenea, românul a susținut că nu l-a observat când a împins plasa cu produse și că abia când a ieșit din magazin a sesizat că are la el lucruri pe care nu le-a achitat.

Judecătoarea nu l-a crezut și a fost surprinsă de faptul că bărbatul și-a implicat proprii lui copii în comiterea furtului.

Familia lui Marian V. nu duce o viață foarte grea. Trăiește într-un complex construit pentru romii fără adăpost, unde chiria îi e achitată de stat. E plătit cu 450 de euro pe lună pentru un minijob. În plus, se bucură și de alocațiile pentru copii pe care le primește și care ajung la suma de 800 de euro lunar.

Hoții români se reprofilează: Produse cosmetice în valoare de mii de euro, furate dintr-un singur magazin

Bărbat urmărit în Germania pentru furt din locuințe și magazine, depistat în România

Continuați să citiți în Ziarul Românesc