Vinerea aceasta, 2 februarie, lucrătorii din transportul public protestează din nou în Germania. Sindicatul Verdi a făcut apel la greve în masă în transportul public din toată țara, astfel riscându-se un nou blocaj complet la nivel național. (Continuă după fotografii)
CITIȚI: A început greva pe aeroporturile germane. Peste 1.100 de zboruri anulate sau întârziate
Greva a transporturilor în Germania pe 2 februarie 2024
După încheierea grevei mecanicilor de tren, sindicatul Verdi a anunțat astăzi o acțiune de protest la nivel național în transportul local. „Vineri, 2 februarie, va avea loc o grevă în toate statele federale, cu excepția Bavariei”, a declarat, luni, la Berlin, vicepreședintele Verdi, Christine Behle.
CITIȚI ȘI ► Greve în Germania – Îi este permis angajatului să stea acasă dacă transportul public e blocat?
Potrivit sindicatului, sunt afectate peste 130 de companii municipale și un total de aproximativ 90.000 de angajați. Mai presus de toate, Verdi cere condiții de muncă mai bune. Volumul de muncă și lipsa de personal în transportul public continuă să crească. Prin urmare, este necesar să se găsească rapid soluții care să îmbunătățească situația dificilă. Până acum, toate negocierile din statele federale s-au încheiat cu un eșec.
CITIȚI ȘI ► Anunț șoc despre greva feroviară în Bundestag: „Înlocuim mecanicii de tren cu AI”
La începutul lunii decembrie 2023, sindicatul Verdi a inițiat o rundă de revendicări în toate cele 16 state federale. Potrivit sindicatului, fiecare zonă are propriile cerințe. De fapt, însă, este vorba despre ore de lucru săptămânale reduse cu salariu integral, ture mai scurte, timp de navetă neplătit redus, perioade de odihnă prelungite, mai multe vacanțe sau zile libere suplimentare, informează Bild.