Sari la conținut

Germania, nouă lege pentru obținerea cetățeniei, cererea chiar și după doar trei ani de reședință

02/09/2023 11:00 - ACTUALIZAT 02/09/2023 12:39

Germania, nouă lege pentru obținerea cetățeniei, cererea chiar și după doar trei ani de reședință Aceasta va facilita străinilor să obţină cetăţenia germană, ca parte a unei schimbări mai ample a politicii de imigraţie, menită să susţină forţa de muncă în scădere a ţării, transmite CNBC.
>>> Terenuri gratis de la stat pentru tinerii care vor să-și construiască o casă, valabil și pentru românii din diaspora

Germania, nouă lege pentru obținerea cetățeniei

Proiectul de lege, care va fi prezentat parlamentarilor în următoarele luni, ar permite oamenilor să solicite cetăţenia după cinci ani de reşedinţă în Germania, în loc de cei opt actuali. Cei care au făcut eforturi deosebite pentru a se integra, de exemplu, devenind competenţi în limba germană, ar fi eligibili să aplice chiar și după trei ani.

De asemenea, legea ar ridica interdicţia privind dubla cetăţenie pentru persoanele din ţările din afara UE, ceea ce înseamnă că imigranţii nu ar mai fi nevoiţi să renunţe la naţionalitatea ţării de origine – o linie roşie pentru mulţi. În prezent, doar persoanele cu paşapoarte UE sau cele care au un părinte din Germania sunt eligibile pentru a deţine cetăţenia germană, relatează news.ro.
>>> Legea noilor cărți de identitate e în vigoare, află ce fac cei care nu locuiesc la adresa din buletin

Planurile reprezintă cea mai mare revizuire a regulilor de naționalitate germane după anul 2000, când copiii născuţi din părinţi imigranţi în Germania s-au calificat automat pentru cetăţenie, pentru prima dată.

Ele fac parte dintr-o serie de politici social progresiste propuse de guvernul de coaliţie tripartit al ţării, care a declarat că doreşte să atragă 400.000 de muncitori străini calificaţi în fiecare an pentru reechilibra îmbătrânirea populaţiei şi deficitul de forţă de muncă în sectoarele cheie.

Criză de forţă de muncă în Germania

”Germania, la fel ca multe alte ţări astăzi, se confruntă cu presiuni demografice imense şi îşi propune să obţină lucrători mai înalt calificaţi pentru a compensa populaţia îmbătrânită”, a declarat Natalia Bănulescu-Bogdan, director asociat la Institutul pentru Politica Migraţiei, pentru CNBC.

”Modelele din întreaga lume arată că toate aceste ţări se străduiesc cu adevărat să-i atragă pe cei care pot contribui la economiile lor”, a mai spus ea, adăugând că măsurile vor ajuta Germania să devină ”o ţară modernă de imigraţie”.

surse: ObservatorNews, ZiarulRomanesc.de