Sari la conținut

Germania, noi greve în aeroporturi. La Frankfurt „nu se va putea îmbarca niciun pasager”

Etichete:
21/03/2022 15:15 - ACTUALIZAT 21/03/2022 15:20

Germania, noi greve în aeroporturi. Sindicatul ver.di a cerut personalului de securitate din opt aeroporturi germane, inclusiv Frankfurt, să intre în grevă de avertisment pe parcursul întregii zile de marți, 22 martie, din cauza disputelor salariale.

Germania noi greve în aeroporturi martie
Germania, noi greve în aeroporturi. La Frankfurt „nu se va putea îmbarca niciun pasager”

Apelul de luni din partea sindicatului pregătește terenul pentru o nouă rundă de perturbări după grevele de pe mai multe aeroporturi de săptămâna trecută.

Germania: Călătorii aeriene anulate din cauza grevelor, inclusiv un zbor Frankfurt-București

Ver.di a chemat personalul de securitate privat la grevă la Frankfurt, cel mai aglomerat aeroport din Germania, precum și la Berlin, Bremen, Hamburg, Hanovra, Stuttgart, Düsseldorf și Köln-Bonn, a informat agenția de presă dpa.

Germania: Anulări și întârzieri ale zborurilor pe mai multe aeroporturi din cauza grevelor personalului de securitate

Fraport, care operează aeroportul din Frankfurt, a declarat că niciun pasager nu se va putea îmbarca.

Grevele de avertisment vin înaintea celei de-a cincea runde de discuții între sindicat și angajatori, stabilită pentru joi, 24 martie, informează Associated Press.

CITIȚI ȘI:

Aeroportul neobișnuit din Germania. Poduri folosite ca piste pentru avioane

Noul aeroport din Berlin, inaugurat după o aşteptare de nouă ani. Protest inedit al activiştilor pentru mediu

Intrarea în Germania în martie 2022. Reguli noi pentru români