Escrocheria nouă prin “apelul fantomă”. Un nou format de escrocherie telefonică este raportată masiv printre plângeri la Poliție. Potrivit unei jurnaliste, există 2 formate de înșelătorie care funcționează sub sistemul de „apel fantomă”. Prima ar fi, cei care vă sună de la un robot telefonic. Iar a doua, cei care vă lasă un apel pierdut, ca mai apoi dvs. să sunați înapoi. După cum explică Elisa Rebolo, purtătorul de cuvânt al Poliției Naționale din Spania: „De acolo vor încerca să vă înșele și credeți-mă că sunt adevărați profesioniști”. Aflăm despre aceste escrocherii noi în continuarea articolului. (Continuați să citiți după fotografie)
Escrocheria nouă prin “apelul fantomă”
Primul mod, după cum explică De Francisco, este dezvoltat cu „un tip de apel, în care ei te sună și când răspunzi, aceștia închid pentru a putea suna înapoi. Când suni, crezi că suni un număr spaniol, dar suni la un număr străin și îi dai bani infractorului cibernetic”. Enrique García, purtătorul de cuvânt al Organizației Consumatorilor și Utilizatorilor, avertizează că „acestea sunt înșelătorii din ce în ce mai frecvente și sunt destul de periculoase”. La fel, „dacă răspundem la acel apel sau mesaj, ei vor încerca să ne determine să acționăm”. (Continuă să citești)
A doua metodă de înșelăciune, după cum explică jurnalista, este că „vă sună un robot telefonic și vă invită să salvați acel număr pe WhatsApp. Apoi v-au prins în plasă. Pentru că ne avertizează poliția, că e vorba despre profesioniști și că trebuie să fiți foarte atenți. De fapt, unul dintre cârligele lor este să ofere locuri de muncă simple pentru care primesc bani, până când oamenii sunt convinși și pică în plasă. (Citește mai jos)
Citește și: Ce este escrocheria cu fibra optică? Autoritățile sunt deja în alertă
García explică oamenilor, că în cazul în care sunt prinși în escrocherie, aceștia „vor accesa toate tipurile de date personale. De la cele mai inofensive la cele mai periculoase, și s-ar putea să vă acceseze și datele bancare. Ca mai apoi, să suferiți pierderi financiare, din cauza unui simplu gest de a suna înapoi, un scurt apel”, conform lasexta.com (Foto: Canva Pro)