Sari la conținut

Emil Hurezeanu: Condițiile de muncă din abatoarele germane trebuie îmbunătățite urgent

26/06/2020 13:01 - ACTUALIZAT 03/01/2022 17:50


Reprezentanţi ai comunităţii rome şi ai imigranţilor români au denunţat situaţia în care se află lucrătorii din abatoare şi locatarii blocurilor afectate de focarele de coronavirus în Germania. Ei au cerut să li se acorde acestora mai mult atenţie, relatează agenţia EFE.

Condiţiile de muncă existente în centre precum abatorul de la Gutersloh trebuie ”îmbunătăţite urgent”, a declarat ambasadorul român Emil Hurezeanu pentru grupul media Funke.

abatorul german români infectaţi

Situaţia acestor lucrători, subcontractaţi de către alte companii, este binecunoscută, a adăugat diplomatul român, care a amintit că aproximativ jumătate dintre persoanele afectate sunt români.

Pentru întregul district Gutersloh şi în localitatea învecinată Warendorf au fost dispuse marţi restricţii severe. Viaţa publică a fost practic paralizată după ce au fost confirmate peste 1.500 de cazuri de COVID-19 la abatorul companiei Tonnies.

Anterior fuseseră descoperite focare de coronavirus şi în alte unităţi de procesare a cărnii, atât în landul Renania de Nord-Westfalia, unde se află districtul Gutersloh şi localitatea Warendorf, precum şi în alte regiuni ale Germaniei.

Guvernul cancelarului Angela Merkel a reacţionat în luna mai, impulsionând o lege pentru îmbunătăţirea condiţiilor de muncă în acest sector, mai ales în ceea ce priveşte controlul asupra companiilor care subcontractează lucrători.

Autorităţile landului Renania de Nord-Westfalia au recunoscut că unele dintre aceste companii nici măcar nu au transmis listele cu numele persoanelor posibil infectate. În plus, nici nu se ştie unde se ascund unii dintre muncitorii infectaţi cu noul coronavirus.

Mulţi dintre muncitori nu vorbesc limba germană, ceea ce îngreunează comunicarea şi, implicit, izolarea lor.

Criticile faţă de practicile abatorului Tonnies nu sunt noi. Atât organizaţiile sindicale, cât şi alte colective au denunţat în mod repetat condiţiile de cazare şi de lucru pentru aceşti muncitori, majoritatea din România şi Bulgaria.

Abatorul Tonnies are circa 7.000 de lucrători, iar obiectivul autorităţilor sanitare locale este ca toţi să fie testaţi pentru noul coronavirus. La fel şi contacţii lor.

Deşi focarul de coronavirus afectează aproape exclusiv muncitorii din abator şi contacţii lor, restricţiile sunt aplicate întregii populaţii, întrucât nu există garanţii că au fost respectate până în prezent condiţiile de carantină.

Autorităţile regionale au elaborat marţi un pachet de 5 măsuri, printre care se numără diminuarea contactelor nucleului familial şi a altor forme de convieţuire într-un cămin, închiderea unor localuri şi facilităţi publice şi private şi a activităţilor în cadrul cărora nu este obligatorie purtarea măştii.

De asemenea, va fi obligatorie respectarea carantinei şi va fi extinsă testarea pentru toate grupurile vulnerabile şi pentru toţi angajaţii companiilor de procesare a cărnii.

În afară de Gutersloh şi Warendorf, a fost dispusă carantina pentru locatarii unor blocuri de locuinţe din oraşul Göttingen, precum şi în cartierul berlinez Neukolln.

Consiliul Central al Romilor din Germania a avertizat marţi asupra pericolului discriminării acestei comunităţi. Mai ales la Göttingen s-au înregistrat deja unele incidente între persoane plasate în carantină, printre care numeroşi romi, precum şi imigranţi de diferite naţionalităţi, inclusiv români.

Locuinţele unde se află persoanele plasate în carantină la Gotinga au fost închise, după ce, la sfârşitul săptămânii trecute, unele dintre aceste persoane au încercat să iasă, deşi nu aveau voie, ceea ce a determinat intervenţia poliţiştilor. Forțele de ordine au fost atacate de unele grupuri cu diferite obiecte.