UPDATE 17 ianuarie – A fost prins la Treviso, în Nordul Italiei, un al doilea bărbat în cazul elevului român de 14 ani împușcat sâmbătă la Roma. Se numește Dinu Petrov, are 30 de ani și a fugit imediat de la locul faptei. La Treviso se adăpostea în casa unei mătuși. Bărbatul ar avea antecedente penale pentru infracțiuni împotriva patrimoniului, arme și droguri. Între timp, mama copilului a declarat că Alexandru va fi înmormântat în România după un scurt priveghi la Roma.
Citește și: Misterul dispariției Andreei Rabciuc – Românca a fost căutată timp de doi ani
UPDATE 15 ianuarie – O persoană a fost arestată pentru uciderea lui Alexandru Ivan, tânărul român de 14 ani ucis cu două împușcături în noaptea de vineri spre sâmbătă în parcarea stației de metrou Pantano, la marginea Romei. Arestatul se numește Petrov Korum, 24 de ani. Polițiștii au ajuns la el în cadrul anchetei Parchetului Velletri, scrie La Repubblica.
Potrivit anchetei de până acum, se pare că nu tânărul de 14 ani era ținta atacului, ci tatăl său vitreg, Tiberiu Măciucă, soțul mamei sale. Măciucă s-a încăierat într-un bar cu mai mulți romi, cu câteva ore înainte de incident, și apoi ar fi organizat o întâlnire cu rivalii la 2 noaptea, în parcarea stației de metrou, pentru a „clarifica” situația. Acesta ar fi contactat suspecții prin telefon sau mesaje. La întâlnire l-a luat și pe Alexandru.
Imaginile de pe camerele de supraveghere arată că un grup de șapte oameni, între care și Alexandru Ivan, elevul de 14 ani, așteptau „întâlnirea” cu rivalii lui Măciucă. Unul dintre ei era înarmat cu o bâtă. LA un moment dat au venit rivalii cu o mașină și au tras mai multe gloanțe spre grupul care îi aștepta. Alexandru a fost lovit de două gloanțe și a pierdut viața. Cei implicați în atac, căutați de autorități, sunt trei nomazi de origine română născuți în Italia.
Citește și: Spania: Povestea Anei, găsită moartă de fiul ei – Lângă ea, o lumânare
Elev român mort împușcat în Italia
Elev român mort împușcat în Italia – Un elev român de 14 ani a murit împușcat în plină stradă la Roma. A decedat la ora 3 în noaptea de 12 spre 13 ianuarie la Monte Compatri, la periferia Romei. „Era un băiat foarte bun”, spune Ionuț, unchiul său. Alexandru Ivan se mutase acolo în urmă cu doi ani, și locuia împreună cu mama, tatăl vitreg, cei doi frați mai mici și o cățelușă, Kendra. Din ultimele informații se pare că adevăratul obiectiv era tatăl său vitreg. (Articolul continuă mai jos)
Citește și: Dublă crimă – Român arestat. Cine erau româncele ucise în aceeași localitate în Italia
Elev român mort împușcat în Italia
Alexandru Ivan iubea fotbalul. Era elev la gimnaziu la școala „Domenico Savio”, anul viitor ar fi mers la liceu. Petrecea mult timp cu prietenii și mergea uneori la sală. Familia trăise la Torre Angela, în noua locație se integrase dar vecinii vorbesc despre faptul că tatăl vitreg al lui Alexandru era cunoscut forțelor de ordine.
Citește și: Italia: mafiot arestat în biserică. „Eu sunt aici ca să mă rog”
„A murit fără un motiv”
În seara tragediei, familia sărbătorea ziua de naștere a mamei și a unui unchi. A murit fără un motiv, spune unchi în fața camerelor de luat vederi. Alexandru nu avea nicio legătură cu drogurile, dezminte acesta zvonurile potrivit cărora băiatul de 14 ani ar fi fost ucis în urma unui conflict legat de substanțe stupefiante. Alexandru era împreună cu tatăl vitreg noaptea afară pentru că voia să meargă să doarmă la un alt unchi, mai spune Ionuț.
Citește și: De la bal, la spital – Mansarda cade cu nuntașii care dansau
Potrivit anchetatorilor, victima a fost împușcată de mai multe ori. Carabinierii verifică imaginile de pe camerele de supraveghere din zonă. Din primele informații se pare că Alexandru ar fi fost ucis în urma conflictului dintre tatăl său vitreg și un grup de persoane din zonă. Cearta a început în interiorul barului și apoi s-a mutat în stradă. La un moment dat cineva a tras mai multe focuri de armă din interiorul unei mașini. Două dintre gloanțe l-au nimenit pe Alexandru.
Tatăl lui Alexandru: „Mă întreb ce făcea fiul meu la ora 3 noaptea pe stradă”
Tatăl lui Alexandru, Eduard, a mers duminică în parcarea unde fiul său a fost împușcat. „Mă întreb ce făcea fiul meu la ora 3 noaptea pe stradă”, a spus el. Eduard Ivan a povestit că Alexandru avea rezultate bune la școală și că de curând se întorseseră din România, unde petrecuseră împreună câteva zile.
Telefonul mobil al lui Alexandru nu a fost găsit până acum. Carabinierii din Frascati sunt pe urma a trei nomazi români dar născuți în Italia. Investigațiile continuă, anchetatorii iau în considerare toate ipotezele. Sursa: skytg24.it