Sari la conținut

După o săptămână de comă, Ionuț a murit. Lucra în Germania de numai câteva săptămâni

16/09/2019 11:12 - ACTUALIZAT 20/12/2022 13:23

Un tânăr din Buzău a murit la sfârșitul săptămânii trecute, după mai multe zile în care s-a aflat în comă, la un spital din Germania.

În urmă cu câteva săptămâni, Ionuț plecase la muncă în Germania, scrie reporterbuzoian.ro. Își găsise un job la o firmă de exploatare a lemnului din Hanovra. La începutul lunii septembrie, în timpul unei operațiuni banale, un buștean l-a izbit puternic în cap.

Lovitura a fost devastatoare. Creierul tânărului a fost inundat de sânge, iar Ionuț a intrat în comă profundă.

Tânărul urma să se întoarcă în țară pe data de 20 septembrie. Apropiații au avut un șoc în momentul în care au aflat că Ionuț e pe moarte. Este motivul pentru care prietenii și cunoscuții din Buzău au început să posteze mesaje de condoleanțe.

Ionuț, noi nu avem decât cuvinte de laudă pentru tine, ai fost copilul pe care multi părinți și-l doresc! Când vorbeam despre tractorul și utilajele ce le luaseși îți luceau ochii și radiai de fericire! De ce trebuia să lași totul și să pleci la muncă în străinătate?! Ce îți lipsea copilule aici?! Nu! Nu vreau să cred că este adevărat! Aș vrea să cred că mâine Andreea îmi va spune că a vorbit cu tine! Aș vrea că Dumnezeu să nu fie atât de rău în ce te privește! Ionuț, ne-ai rupt sufletul tuturor celor care te-am cunoscut! Îmi amintesc când ți-am dat mașina să mergeți să luați pizza și nu știați pe unde se alimentează cu gaz! Doamne, sunt multe de spus, dar nu mai am putere! Zbor lin către Îngeri suflet frumos! Nu te vom uita niciodată!„, a postat pe Facebook o apropiată a familiei. Foto: Facebook

Continuați să citiți în Ziarul Românesc