Știri Belgia – Consumul de alcool, interzis din cauza românilor – Municipalitatea din orașul belgian Rijkevorsel introduce interzicerea consumului de alcool în locurile publice. O interdicție exista deja pe timpul nopții, dar acum se aplică și ziua. Autoritățile au declarat că fac acest lucru după plângerile locuitorilor privind beția în public, vandalismul și violența verbală sau fizică din comunitatea românească.
>>> Șicanare în trafic între români și turci în Belgia. Un român a murit, iar altul, împușcat în cap, este în stare gravă
Consumul de alcool, interzis din cauza românilor
Așadar, începând de joi, 6 iulie, în Rijkevorsel se vor aplica amenzi celor care beau alcool în spațiul public. Primarul a spus că măsura a fost luată în special din cauza creșterii tensiunilor cu muncitorii sezonieri din România.
„Locuitorii noștri se plâng de beție în public, vandalism, violență verbală și fizică. De multe ori, totul începe cu consumul excesiv de alcool”, a declarat primarul Dorien Cuylaerts la Radio 2. „Anul trecut am avut o ceartă aici cu 50 de oameni. Români care nu locuiesc aici, vin adesea la Rijkevorsel și au un comportament necontrolat . Vrem să oprim asta”. Anul trecut, Cuylaerts a închis o cafenea românească din Rijkevorsel din cauza problemelor create de români.
>>> Românii, primii la accidente rutiere produse de străini în Belgia
Potrivit postului de televiziune VRT, în ciuda problemelor, consiliul municipal nu a intrat încă în dialog cu românii, ci doar a luat brusc decizia de interzicere generală a consumului de alcool în public. Aceasta este în vigoare în centrul orașului Rijkevorsel, în zona din jurul centrului comercial Breebos și în jurul supermarketului Lidl. Alcool se mai poate bea pe terasele unităților de alimentație publică.
Sursa: VRT.be. ZiarulRomanesc.de