Sari la conținut

Certificatul medical pentru îngrijirea copilului bolnav se poate obține prin telefon

18/12/2023 14:59 - ACTUALIZAT 26/01/2024 19:53
Concediu medical telefon pentru îngrijire copil Germania

Începând din data de 18 decembrie, părinții din Germania pot primi prin telefon un certificat medical care să ateste că trebuie să îngrijească un copil bolnav. Acest lucru este destinat prevenirii infecțiilor în sălile de așteptare de la cabinete și clinici.
CITIȚI ȘI ► Atenție la cardurile de sănătate: peste UN MILION vor fi blocate din ianuarie 2024, ce trebuie să faceți acum

În plus, părinții pot să primească, în baza acestui certificat medical, indemnizații de boală a copilului (Kinderkrankengeld) de până la cinci zile, după cum a anunțat asociația-umbrelă a caselor de asigurări de sănătate de stat în urma unui acord cu Asociația Națională a Medicilor din Sistemul Asigurărilor de Stat.

Condiția pentru obținerea certifcatului medical de îngrijire este ca medicul să cunoască respectivul copil și să existe un motiv justificat pentru acordarea documentului prin telefon.
CITIȚI ȘI ► Schimbări majore pentru pacienți în Germania – Ce trebuie să știți

Ministrul federal al Sănătății, Karl Lauterbach, a cerut un astfel de regulament, care se dorește a fi o contribuție suplimentară la prevenirea infecțiilor în sălile de așteptare.

Din 7 decembrie, adulții pot solicita telefonic concediu medical în cazul în care nu pot lucra. Condiția este ca solicitantul să fie cunoscut cabinetului și să nu aibă simptome severe. Puteți obține un certificat de incapacitate de muncă pentru până la cinci zile.

O reglementare specială similară în criza Corona, care a fost prelungită de mai multe ori, a expirat în primăvară, precizează Tagesschau.

Continuați să citiți în Ziarul Românesc