Români în Germania – Carne confiscată în Germania – Un microbuz din România, care circula pe autostrada A3, în direcția Frankfurt, a fost verificat sâmbătă, 4 iunie, de o patrulă a poliției germane. Agenții au depistat mai multe nereguli.
În vehicul, polițiștii au găsit aproape 100 de kilograme de carne nerefrigerată, mici și coaste, pe care au confiscat-o în vederea distrugerii. Pe cutiile din carton în care era transportată scria „Belgia”.
Verzii cer reducerea producției de carne în Germania. Prețuri mai mari cu 60%
Carnea, în valoare de aproape 500 de euro, a trebuit să fie distrusă la cabinetul veterinar local. Șoferul a fost nevoit să plătească costurile de eliminare, inclusiv o amendă de 200 de euro, informează Poliția Germană.
Conform declarațiilor șoferului, microbuzul plecase din România și avea ca destinație finală Belgia.
În plus, polițiștii au găsit în microbuz și un mic husky transportat într-o cutie.
Întrucât cățelușul de aproximativ cinci săptămâni, care se pare că se afla într-o stare fizică proastă, era transportat fără documentele necesare pentru animale de companie, polițiștii l-au ridicat după consultarea cu medicul veterinar responsabil.
Ulterior, cățelul a fost predat adăpostului de animale din localitate.
Câinele va fi hrănit și îngrijit până când i se vor putea efectua vaccinările necesare. Costurile rezultate de 800 de euro vor trebui suportate de proprietarul câinelui. Din acest motiv, poliția a solicitat șoferului și plata unei garanții.
Sursa: Poliția Germană. ZiarulRomanesc.de