Știri Spania – Ce soluții au românii care au împrumuturi bancare – Din ce în ce mai mulți români care inițial aveau de gând doar să muncească o perioadă în Spania și apoi să se întoarcă în țara de origine, decid să se stabilească în Spania și să investească în țara adoptivă. Odată cu stabilirea în Spania, decid și cumpărarea de bunuri imobile sau deschiderea de afaceri pentru care evident au nevoie să apeleze la împrumuturi bancare. Am cerut avocatei Nicoleta Ienciu din Madrid să ne împărtășească câteva sfaturi în legătură cu aceste aspecte.
Citește și: Unde se trăiește bine: Străinii sunt atrași ca un magnet de această țară
Ce soluții au românii care au împrumuturi bancare: Cumpărarea unei case
Procesul pentru achiziționarea unui bun imobil în Spania are o anume complexitate și depinde în principal de două lucruri: cât venit obținem pe lună și de câte economii dispunem. Mai contează și dacă respectiva locuință va servi drept locuință principală, unde să avem reședința, sau ca a doua casă.
Din cauza crizei economice din Spania, care a declanșat numeroase acțiuni judiciare de reclamații de clauze abuzive din partea consumatorilor către bănci, a avut loc un schimb jurisprudențial, care a dus la modificări de legi și la un schimb al băncilor a politicii de acordare a împrumuturilor bancare. Prin urmare, a devenit din ce în ce mai greu accesul la cumpărarea unui imobil. Dacă înainte era suficientă prezentarea unui contract de muncă și trei fișe de salarizare, acum băncile au înăsprit cerințele, fapt pentru care procedura pentru obținerea de împrumuturi e mai complexă.
Citește și: Ce pensie de invaliditate primește o persoană care nu mai poate să lucreze, în Spania
Verificați, înainte de a da orice avans
În momentul de față, spre exemplu dacă vrem să cumpărăm un bun imobil, trebuie să avem în vedere mai multe aspecte. În primul rând înainte de a da orice avans trebuie să vedem dacă banca ne va acorda împrumutul ipotecar sau creditul dorit în cazul în care nu dispunem de suma totală. De aceea se recomandă, în funcție de ce căutăm, să efectuăm în prealabil o analiză economică pentru a verifica dacă putem obține împrumutul dorit.
Factorii care influențează în momentul obținerii unui împrumut bancar sunt diverși. Spre exemplu, în cazul împrumuturilor ipotecare, principalele condiții sunt în general următoarele: un contract de muncă de lungă durată, de preferință pe durată nedeterminată, venituri individuale sau familiale din care suma ratei lunare să nu depășească 40 %, vechime în muncă în Spania și economii disponibile, având în vedere că în mod normal creditul ipotecar obținut este de 70-80 la sută din valoarea bunul imobil în funcție de destinația acordată bunului imobil. Deși, în anumite cazuri se poate obține și o finanțare de 90 sau chiar 100 la sută.
Împrumutul pentru emigranți
În cazul imigranților, sunt mai multe dificultăți în momentul cererii unui împrumut bancar – mai ales când este vorba de împrumuturi fără garanție. Problemele străinilor apar în principal din cauza neîncrederii băncilor cu privire la plată și lipsa de posesie de bunuri imobile în Spania. Probabilitatea întoarcerii în țara de origine fără a plăti creditul și lipsa de garanții extra constituie un risc mai mare pentru bancă, ceea ce conduce la solicitarea din partea băncilor a unor garanții în plus atunci când aspirantul la împrumut este imigrant.
Citește și: Această țară are cel mai mare salariu minim din Europa: peste 20 € pe oră, în 2024
Cât despre neplata creditelor bancare trebuie să menționăm că acestă situație conduce la un proces judiciar de reclamație și ulterior o executare silită. Suma datorată se majorează cu adaosul daunelor intereselor și cheltuielilor de judecată ceea ce înseamnă de multe ori și instituirea de sechestru asupra salariilor și asupra bunurilor.
Cu toate acestea, în Spania există cateva mecanisme de protecție a debitorului, spre exemplu „El Código de Buenas Prácticas” (codul bunelor practici) și „Ley de Segunda Oportunidad” ( Legea pentru Oportunitatea a doua).
Ce soluții au românii care au împrumuturi bancare: Codul bunelor practici
Codul bunelor practici s-a publicat în anul 2012 și în noiembrie 2022 din cauza majorării tipurilor de dobândă ale creditelor ipotecare variabile, s-a creat un nou cod. Acest cod se regăsește în anexa Decretului Regal Legea 6/2012 din 9 martie de măsuri urgențe de protecție a debitorilor fără recursuri și stabilește că aderarea instituțiilor de credit este voluntară. Însă de îndată ce băncile se înscriu îndeplinirea codului este obligatorie. Acest cod prevede scutiri de plată pentru o parte a capitalului restant și prevede și „darea în plată ” (dacion en pago) a imobilului cu condiția îndeplinirii anumitor condiții. Spre exemplu, ca debitorul să fie într-o situație economică precară, ca prețul imobilului să nu depășească limita impusă și chiar dacă s-a înaintat în instanță executarea silită să nu fie ajunsă procedura la anunțarea licitației.
Legea oportunității a doua
În al doilea rând exista „Legea oportunității a doua” (Segunda Oportunidad) reglementată de Legea 25/2015, din 28 iulie privind mecanisme de a doua șansă, reducere a sarcinilor fiscale și alte măsuri de ordin social, Legea Falimentului (Ley Concursal) modificată de Legea 16/2022 din 5 septembrie de revizuire a textului consolidat a Legii Falimentului aprobat prin Decretul Regal Legislativ 1/2020 din 5 mai pentru transpunerea Directivei (UE) 2019/1023 al Parlamentului European și al Consiliului. Aceasta ultima revizuire a legii falimentului a intrat în vigoare pe 26 septembrie 2022 o parte și o altă parte pe 1 ianuarie 2023.
Noutatea din punctul de vedere al acestei legi este că prin ea se reglementează procedura legală care permite anularea datoriilor persoanelor fizice și lucrătorilor care desfășoară activități independente și care se află în situație de insolvabilitate.
Anularea și eliminarea totală sau parțială a datoriilor
Prin această procedură cei care nu pot face față obligațiilor de plată pot reuși anularea și eliminarea totală sau parțială a datoriilor având în acces fel oportunitatea de a începe de la zero. Pentru asta e necesar să existe datorii (chiar dacă suntem la zi cu plată) cu cel puțin doi creditori diferiți: instituții financiare, securitate socială, fisc etc., situație de insolvabilitate demonstrată, lipsa de cazier cu infractiuni economice și financiare și a fi considerat debitor de bună credință.
De aceea este recomandabil a consulta un expert în materie și a vedea care este cea mai bună modalitate de a reduce rata de plată sau de a adapta un plan de plată adecvat situației debitorului. Și nu în ultimul rând de a verifica dacă contractul bancar inițial are clauze abuzive. Scopul este de a economisi cât mai mult posibil în ceea ce privește plata dobùnzilor ce de multe ori depășesc limita legală și de a evita, în cazul debitorilor care nu mai au posibilitatea de plătească, o procedură judiciară îndelungată și costisitoare.